Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, redeschis

Share:

Teatrul „Maria Filotti” din Brăila a fost redeschis luni, după mai bine de doi ani de reparații și lucrări de consolidare și modernizare, cu cea de-a zecea ediție, jubiliară, a Festivalului „Zile și nopți de teatru la Brăila”.

„Redarea unui teatru spiritualității românești, unei comunități este un moment într-adevăr privilegiat. După doi ani și jumătate de reparații, lucrări de consolidare și modernizare, iată că suntem gata. Lucrurile s-au petrecut conform așteptărilor noastre, uneori le-au depășit, mă refer la inaugurarea celei mai mici săli, noua sală Avantgarde, o sală de 89 de locuri”, a spus, la deschiderea teatrului, Lucian Sabados, directorul instituției, informează Agerpres.

La eveniment au participat oficialități județene, precum și reprezentanți din partea Ministerului Culturii și Institutului Cultural Român.

Mădălina Cochino, prefectul județului Brăila, s-a declarat mândră că teatrul, într-o „haină nouă”, a fost redeschis, apreciind că acesta este „una dintre cele mai importante scene ale țării”.

„Sunt mândră să mă aflu la acest eveniment special din Brăila, redeschiderea oficială a acestui lăcaș de cultură emblematic pentru orașul nostru, restaurat și consolidat, precum și deschiderea oficială a celei de-a zecea ediții a Festivalului ‘Zile și nopți de teatru la Brăila’. (…) La aproape 30 de ani de la finalizarea ultimei lucrări de restaurare, consolidare și renovare, această fabuloasă clădire (…) a îmbrăcat o binemeritată haină nouă. Sper însă să fie și una trainică (…), teatrul brăilean fiind una dintre cele mai importante scene ale țării”, a afirmat Mădălina Cochino.

Primarul municipiului Brăila, Viorel Marian Dragomir, i-a îndemnat pe brăileni să nu uite că teatrul este cel care „dă valoare unui oraș”.

„Rolul nostru, al administrației, este să uităm de criză când vorbim de cultură, să facem tot ceea ce ne stă în putință pentru a aloca fondurile administrației publice pentru ca prin cultură să evoluăm. Să nu uităm niciodată că teatrul este cel care dă valoare unui oraș”, a spus și Viorel Marian Dragomir.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.