Noua specializare a Elenei Udrea: acatistele!
Elena Udrea a declarat, miercuri, la România TV, că s-a înscris la Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj- Napoca, la un master de consiliere pastorală. Aceasta vrea să îi ajute „pe cei care se pot trata prin credinţa religioasă”.
„Dorinta mea a fost sa ma pregatesc in consiliere pastorala, tocmai pentru a putea sa sprijin pe cei care au probleme emotionale, care au probleme de orice alta natura, care se pot trata prin credinta religioasa. Am ales aceasta formula de master. Puteam sa fac chiar facultatea. Doream ca aceasta pregatire sa se realizeze intr-un termen mai scurt. Este un masterat de un an, pentru a putea fi utila cat mai curand celor care eu consider ca au nevoie de un astfel de sprijin. Voi vedea daca in viitor ma voi inscrie la Facultatea de Teologie”, a declarat Elena Udrea.
Mai mult, aceasta a precizat că vrea să înfiinţeaze şi „Institutul FericiriI”, un ONG pentru sprjinirea oamenilor de a fi „fericiţi în viaţă”.
Elena Udrea a mărturisit că datorită credinţei, în viaţa sa se întâmplă lucruri „miraculoase şi fericite”. „Am fost mereu o persoana credincioasa, insa nu am fost atat de practicanta a credintei religioase cum sunt acum. Constat in viata mea cum lucrurile se intampla in mod miraculos si fericit, datorita aceste credinte puternice si reale”, a precizat aceasta.
Aceasta este convinsă că oamenii pot fi ajutaţi prin rugăciune. „Ma uit in biserici si vad ca oamenii vin sa se roage pentru ei. Nu am vazut niciodata o rugaciune colectiva, pentru cineva din comunitate. Poti sa ai toti banii din lume, daca Dumnezeu nu te ajuta, poti sa mori avand toti banii din lume necesari pentru tratament. E foarte important sa ajuti oamenii prin rugaciunea pentru cineva, nu pentru tine. Iti aduce si tie mai mult bine”, a mai explicat Udrea.
Elena Udrea a mărturist că se roagă pentru toţi adversarii săi politici, care i-au făcut foarte mult rău.
„M-am rugat pentru toti adversarii mei politici, chiar si pentru cei care mi-au facut foarte mult rau in ultimul an si jumatate. Am pus acatiste peste tot pe unde m-am dus. Pentru ca numai un om neferict poate sa faca atat de mult rau”, a spus Udrea.
Intrebata daca a trecut-o pe acatiste pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, aceasta a răspuns: „Am trecut-o! Chiar mi-as dori sa fie fericita si sa aiba o viata frumoasa”.
Şi Traian Băsescu a fost menţionat pe acatistele Elenei Udrea: „Daca i-am pus pe vrajmasii mei, cu atat mai mult ii pun pe cei care mi-au facut bine. L-am pus pe domnul presedinte si pe toata familia dansului. In general, ma rog pentru toti oamenii”.
Întrebată dacă se retrage din politică, Elena Udrea a precizat că deocamdată nu se gândeşte la politică. „Ma gandesc sa urmez calea credintei si a ajutorarii oamenilor prin puterea credintei”, a conchis aceasta.