Bărbat, spulberat pe trecerea de pietoni în Bacău

Un bărbat în vârstă de 55 de ani a murit, miercuri seara, într-un accident rutier petrecut pe Calea Republicii din municipiul Bacău, fiind lovit de un autoturism în timp ce traversa strada pe trecerea pentru pietoni.

„În urma impactului a rezultat accidentarea unui bărbat care, adus în stare gravă la compartimentul de urgențe, la scurt timp a decedat. De asemenea, un tânăr (șoferul autoturismului — n.r.) în vârstă de 21 ani a fost adus la spital, acesta rămânând internat pentru investigații”, a precizat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Bacău, Mirela Romaneț.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean, Narcisa Butnaru, șoferul care a produs accidentul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a ieșit negativ.

Polițiștii au întocmit în acest caz dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind în derulare.

În 2016, în județul Bacău au avut loc 150 de grave accidente de circulație, soldate cu 35 de decese și rănirea a aproape 200 de persoane, dintre care 139, grav.

În primele opt luni ale anului trecut, potrivit statisticilor poliției băcăuane, 69 de persoane au murit în accidente rutiere, alte 66 în 2014 și 50 de persoane și-au pierdut viața în 2013.

Principalele două cauze ce au stat la baza producerii accidentelor de circulație grave sunt indisciplina pietonilor și viteza excesivă.

„Punctele negre” din județul Bacău, conform polițiștilor, în ceea ce privește numărul de accidente rutiere, se află pe DN 2, în zona comunelor Sascut, Nicolae Bălcescu, Bogdan Vodă, Filipești, pe DN 11 — în comuna Bogdănești, pe DN 12A — în comuna Târgu Trotuș, precum și în municipiul Bacău.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.