Băsescu susține că DNA vrea să-i distrugă familia!

0

Traian Băsescu a dezvăluit în exclusivitate pentru România TV care sunt acuzaţiile pe care procurorii DNA i le aduc fiicei sale mari, Ioana.

Traian Băsescu a declarat în exclusivitate  că fiica sa cea mare, Ioana, a fost ţinută patru ore pe holurile DNA înainte de a i se aduce la cunoştinţă învinuirile.

„Ioana a fost chemată la ora 8 la DNA, a stat 10 minute în biroul procurorului, a cerut să consulte dosarul, dar a fost refuzată. Apoi a stat patru ore pe holuri, după care a fost invitată din nou înăuntru, unde i s-au adus la cunoştinţă învinuirile: instigarea unui director la abuz în serviciu şi instigare la spălare de bani”, a precizat liderul PMP.

Traian Băsescu acuză DNA că vrea să-i distrugă familia.”Au distrus fratele, nepotul, ginerele…”, a spus fostul preşedinte.

Traian Băsescu o face responsabilă pentru aceste anchete pe Laura Codruţa Kovesi, şefa DNA.

„Kovesi şi cateva slugi isi apara imaginea prin pseudo-ancheta. Oricati sustinatori ar avea, din mine, care am vrut sa fac institutii puternice in slujba cetatenilor, din mine are un adversar. „M-a pus Basescu, dar sunt credincioasa lui Iohannis. I-am arestat si pe cei care ne-au propus si numit””, a mai precizat Traian Băsescu.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.