România va participa la Eurovision 2017!
Consiliul de Administraţie (CA) al TVR a aprobat participarea la Eurovision Song Contest 2017, sub rezerva acceptării de către EBU a unor condiţii favorabile Televiziunii Române, potrivit unor surse din cadrul TVR.
Consiliului de Administraţie s-a reunit într-o şedinţă joi, 22 septembrie, una dintre hotărâri fiind participarea la Eurovision, ediţia de anul viitor.
În cadrul întrunirii s-a discutat şi despre situaţia datoriilor către EBU (European Broadcasting Union/ Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune), precum şi situaţia plăţilor.
De asemenea, potrivit informaţiilor obţinute de Mediafax, EBU va oferi consultanţă gratuită, care va fi asigurată de directori generali şi directori (foşti şi actuali) ai unor televiziuni europene. În următoarea lună consultanţii, specialişti din partea EBU, se vor întâlni cu reprezentanţii TVR pentru a realiza forma finală a proiectului de reorganizare.
Totodată, în urma întrunirii membrilor CA al SRTv, a fost aprobată încheierea unui contract de mandat cu operatorul de cablu şi furnizor de energie electrică RDS&RCS pentru colectarea taxei tv, demers care vizează creşterea veniturilor SRTv.
De asemenea, s-a decis ca bugetul TVR 3 să aibă un capitol de producţie, astfel încât să se pornească procesul de reconfigurare a profilului TVR 3, devenind o televiziune culturală şi regională. Conform raportului şedinţei CA de joi, o serie de producţii culturale, printre care „Nocturne”, „Drumul lui Leşe”, „Teatru TV”, o serie de interviuri din cadrul Festivalului „George Enescu” vor fi difuzate, în premieră, pe TVR 3, la o oră de maximă audienţă.
Una dintre consecinţele excluderii TVR de la serviciile EBU a fost eliminarea României din competiţia muzicală Eurovision, astfel că Ovidiu Anton, câştigătorul finalei selecţiei naţionale a Eurovision, nu a avut ocazia de a participa la concursul muzical.Referitor la situaţia datoriilor, reprezentanţii TVR au precizat atunci, printr-un comunicat, faptul că România are cea mai scăzută taxă pentru servicii de televiziune din Uniunea Europeană şi una dintre cele mai mici din Europa – aproximativ 11 euro/an.
Această taxă nu a fost indexată niciodată din anul 2003, în condiţiile în care costurile, inclusiv drepturile de televizare a evenimentelor majore contractate de la EBU şi ceilalţi parteneri au crescut în fiecare an.