Fondul Proprietatea va vinde acțiunile deținute la Petrom

Fondul Proprietatea va demara o vânzare parţiala a participaţiei detinute in OMV Petrom S.A., prin intermediul unei oferte publice privind atât actiuni, cat si GDR-uri, se arată într-un comunicat al Fondului.

„Acţiunile si GDR-urile vor fi oferite către investitori persoane fizice şi investitori instituţionali în Romania prin intermediul unei oferte publice. În Statele Unite ale Americii acţiunile si GDR-urile vor fi oferite catre investitori institutionali calificati”, se arată în comunicatul Fondului.

„Fondul deţine la acest moment aproximativ 19% din capitalul social al OMV Petrom, reprezentand 22,87% din valoarea activului său net si urmareşte cresterea lichiditatii acţiunilor Societăţii şi în acelaşi timp să rămână un investitor pe termen lung dedicat dezvoltarii cu succes a Societatii”, mai spune Fondul Proprietatea.

Oferta va fi constituită doar din acţiunile detinute de Fond. Compania nu va face o majorare de capital in legatura cu oferta publica şi nu va primi niciun venit din aceasta, se arată în comunicatul companiei.

Titlurile Petrom vor fi listate şi şla Bursa din Londra, sib forma GDR-urilor. „Actionarii OMV Petrom S.A. au confirmat printr-o decizie in cadrul Adunării Generale a Acîionarilor susîinerea acestora pentru admiterea GDR-urilor Societăţii la listare pe lista oficiala a UK Financial Conduct Authority şi la tranzacţionare pe piaţa principală a instrumentelor financiare listate la London Stock Exchange, în plus fata de listarea existenta a actiunilor sale ordinare la Bursa de Valori Bucuresti”, se mai arată în comunicat.

„Oferta se aşteaptă să fie încheiată în trimestrul 4 din 2016, în funcţie de conditiile de piata, aprobarea Prospectului de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara din Romania si de confirmarea de catre UK Listing Authority a eligibilitatii Societatii pentru admiterea pe lista oficiala a UK Financial Conduct Authority”, mai anunţă Fondul Proprietatea.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.