Se modifică Legea de vânzare a terenurilor agricole

Share:

Varianta de modificare a Legii privind vânzarea terenurilor agricole va fi publicată pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale în cursul săptămânii viitoare și va intra în circuitul de avizare numai după ce va fi discutată cu fermierii, a declarat pentru Agerpres ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.

„Avem pe masă o variantă a Legii vânzării terenurilor agricole, care nu a fost discutată deocamdată cu fermierii. O să o afișăm pe site săptămâna viitoare, ca să primim observații, și pe urmă o vom introduce în circuitul de avizare. E greu să estimez când vor fi aprobate aceste modificări, dar sper din tot sufletul să treacă repede prin Guvern și să ajungă la Parlament până la începutul lunii noiembrie”, a precizat Irimescu.

Șeful de la Agricultură a precizat în repetate rânduri că au existat presiuni din partea fermierilor români pentru modificarea Legii nr. 17/2014 privind vânzarea terenurilor agricole, în condițiile în care suprafețe mari de terenuri agricole au intrat în proprietatea firmelor străine.

Potrivit ministrului Agriculturii, principala modificare din Lege este cea a limitării achiziției de teren agricol de către persoanele fizice la cel mult 50 de hectare, la care se adaugă și anumite condiții referitoare la cunoștințe de bază în domeniul agricol, desfășurarea unor activității agricole pentru o perioadă de minimum de 5 ani, precum și obligația de a menține destinația agricolă pe o perioadă de 10 ani și abia pe urmă să poată fi făcută înstrăinarea terenului etc.

„Pe noile modificări din lege, suprafața maximă ce poate fi deținută în proprietate de persoanele fizice este de maximum 50 de hectare, atât pentru români cât și pentru străini. Este posibil să lăsăm ca la nivel de județ să impună fiecare o limită, poate mai mică față de cele 50 de hectare”, a explicat Irimescu.

În ceea ce privește proiectul privind atașații agricoli, ministrul Agriculturii a menționat că își dorește ca în luna octombrie să se adopte legea și să poată demara concursul pentru ocuparea celor 12 posturi cât mai repede posibil.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.