Schimb dur de replici între Raed Arafat și Valentin Mircea

0

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat afirmă că încrederea în instituțiile statului trebuie păstrată și că lupta împotriva consecințelor dezastrelor este una ce se face în echipă. Șeful Corpului de Control al premierului, Valentin Mircea, a afirmat sâmbătă că instituțiile statului îşi „umflă muşchii” la simpozioane, dar cetățenii nu trebuie să se bazeze pe ele când va lovi un mare cutremur.

Șeful DSU consideră că pierderea încrederii în instituțiile statului în cazul unui dezastru poate avea consecințe extrem de grave și poate duce chiar la pierdere de vieți mai ales dacă populația este îndemnată într-un fel sau altul să nu asculte mesajele și indicațiile venite din partea acestor instituții.

Potrivit demnitarului, populația are datoria de a se pregăti și a face tot posibilul că impactul unui dezastru asupra ei să fie cât mai mic posibil, iar statul, pe de altă parte, are obligația de a pune la dispoziția populației informațiile din timp, de a pregăti populația și de a sprijini comunitățile ca să fie pregătite.

„Inițial nu am vrut să comentez iar ulterior am fost nevoit să răspund la telefoanele presei despre comentariul domnului Valentin Mircea referitor la cutremurul de acum două zile. Eu sper că populația să înțeleagă că încrederea în instituțiile statului trebuie păstrată și că lupta împotriva consecințelor dezastrelor este una ce se face în echipă. Populația are datoria de a se pregăti și a face tot posibilul că impactul unui dezastru asupra ei să fie cât mai mic posibil, statul, pe de altă parte, are obligația de a pune la dispoziția populației informațiile din timp și de a pregăti populația și de a sprijini comunitățile ca să fie pregătite. Cuvântul dezastru înseamnă că există o discrepanță majoră între nevoi și ce se poate face imediat”, afirmă Arafat într-o postare pe Facebook.

În opinia sa, reacția la un dezastru diferă de reacția la o urgență curentă.

Arafat a afirmat că se vor intensifica campanii de informare privind dezastrele.

„Am realizat mai multe campanii de informare prin DSU și IGSU folosind social media dar și televiziunile și radiourile. Astfel de campanii se vor intensifica și vor veni cu informații reale care nu au menirea inducerii panicii, ci pregătirea reală a populației. Ideea acreditată de domnul Mircea Valentin cum că nu s-a comunicat imediat, poate fi demontată ușor pentru că prima comunicare ieșită din partea DSU a fost chiar la 2,29, după care s-au efectuat mai multe actualizări la postarea respectivă pe aplicația DSU”, susține Raed Arafat.

El este de părere că în primele minute rolul sistemului de urgență în acest caz era să verifice dacă cutremurul a avut consecințe undeva în țară, după care să comunice primele concluzii.

„Doar să anunți populația că a avut loc un cutremur și eventual ce grad a avut, după ce cutremurul a avut loc, nu aduce nici un beneficiu. Oricum ieșirea cu primele comunicate în mai puțin de o oră, chiar la 15 minute, este dovada că ce se afirmă de către domnul Mircea nu este adevărat. De menționat că purtătorul de cuvânt al Guvernului a anunțat deja că acest comentariu este unul personal al domnului Mircea și nu reprezintă punctul de vedere al Guvernului, aspect extrem de important pentru că Guvernul trebuie să fie motorul prin care se consolidează încrederea în instituțiile statului în cazul situațiilor de urgență și nu cel care îndeamnă populația să nu aibă încredere în instituțiile statului”, mai spune Arafat.

Potrivit acestuia, ar trebui să se vadă modul în care au reacționat autoritățile italiene, media și populația față de salvatori la cutremurul care a avut loc recent și modul în care toți erau solidari, lucrând în echipă.

„Când vorbim de instituțiile statului, în acest context ne referim în mod deosebit la pompierii care includ și SMURD-ul, la Ambulanță, medici, asistenți, paramedicii, piloții precum și la militarii din rândurile forțelor armate, care ar fi implicați, conform legislației în vigoare, ca forță de sprijin în răspunsul la un astfel de dezastru. Datoria noastră ca sistem de răspuns la urgențe este să fim pregătiți și pentru scenariile cele mai complexe și devastatoare, lucru care îl facem de ceva timp, acest aspect putând fi observat și în proiectele pe care le implementăm cu dotarea și pregătirea personalului sectorului de urgență”, afirmă șeful DSU.

El a reamintit că în ultimele luni a fost elaborată strategia de dezvoltare a IGSU conținând date reale și transparente care se află în dezbatere publică, dar și raportul asupra stadiului de pregătire pentru răspunsul la cutremur prezentat recent public de către vicepremierul Vasile Dâncu.

Totodată, conceptul general de răspuns la cutremur se află la acest moment în procedura de actualizare, introducând noi idei și proceduri, luând în considerare experiențele cumulate pe plan internațional.

„Puțină lume știe că recent am avut reprezentanți ai DSU și IGSU care s-au deplasat în Italia la prezentarea lecțiilor învățate de către autoritățile italiene unde au fost prezentate în mod transparent și analizate aspectele pozitive cât și aspectele mai puțin pozitive”, mai susține secretarul de stat în MAI.

Șeful Corpului de Control al premierului, Valentin Mircea, a afirmat sâmbătă, într-o postare pe o pagină de socializare, că instituțiile statului au note maxime la simpozioane, dar cetățenii nu trebuie să se bazeze pe ele când va lovi un mare cutremur, menționând că nici televiziunile nu au oferit informații despre seism menite să liniștească oamenii.

„Concluzia preliminară: instituțiile statului român au note maxime la simpozioane și umflat mușchii, dar nu vă bazați pe ele când va lovi un mare cutremur. Mass-media și mai ales televiziunile sunt odioase: ore întregi nici măcar nu au oferit vreo informație elementară despre cutremur și nu au liniștit oamenii”, a scris sâmbătă Valentin Mircea, pe pagina sa de Facebook.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.