Zeci de civili continuă să moară în raidurile din Alep

Share:

Cel puțin 25 de civili au fost uciși sâmbătă în lovituri aeriene asupra sectorului rebel al orașului sirian Alep, în a doua zi a unei ofensive violente a regimului, relatează AFP și Reuters.

Printre victime se află șapte persoane care și-au pierdut viața în timp ce stăteau la coadă la iaurt într-o piață din cartierul Bustan al-Qasr, a anunțat Observatorul sirian al drepturilor omului (OSDO).

Tot sâmbătă, forțele guvernului sirian au anunțat cucerirea unei tabere controlate de rebeli în nordul orașului, informație confirmată de un oficial rebel, relatează Reuters.

Cucerirea taberei Handarat s-a produs ca urmare a „bombardamentelor intensive ale forțelor regimului (…) și ale avioanelor ruse”, a precizat OSDO într-un comunicat.

Un oficial din sectorul rebel din Alep a confirmat cucerirea zonei de către forțele regimului, care a fost anunțată ca un Breaking News de televiziunea de stat Al-Ikhbariya.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.