Medic din Mureș, reținut pentru luare de mită
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și cei de la Direcția Operațiuni Speciale a Poliției Române au surprins în flagrant delict un medic ortoped din Târgu Mureș, în timp ce primea 800 de euro pretinși de la un pacient pentru a-l opera, a anunțat marți IPJ Mureș.
‘În luna iulie, pacientul a fost victima unui accident rutier, în urma căruia a fost operat de către medicul în cauză, urmând ca, ulterior, să fie operat din nou. La data externării, medicul i-ar fi spus soției pacientului că o astfel de operație costă 1.000 de euro, sumă care trebuie împărțită cu medicul anestezist și cu medicii rezidenți. Întrucât familia pacientului nu are posibilități materiale, i-ar fi spus medicului că îl vor contacta când vor obține banii respectivi. Din primele cercetări a rezultat faptul că medicul specialist ar fi condiționat efectuarea unei a doua intervenții chirurgicale de plata ‘datoriei’ de 1.000 de euro pentru prima operație, îndemnându-i pe pacient și aparținător să vândă diferite bunuri din gospodărie și chiar locuința, dacă este nevoie pentru obținerea acestor sume de bani’, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Mureș.
Potrivit comunicatului, medicul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, iar cercetările sunt coordonate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș.