Consecințele lipsei de somn la copii

0

Lipsa somnului în copilărie ar putea favoriza dependența de alcool sau droguri la vârsta adultă, conform unui studiu susținut de Institutul Național de Sănătate din Statele Unite (NIH).

O echipă de cercetători de la universitățile Caldwell și Pittsburgh pretinde că lipsa de somn la copiii de 11 ani îi predispune să dezvolte mai târziu o tendință spre conduite de risc, precum alcoolismul și dependența de droguri, relatează revista Slate în ediția online.

Asocierea dintre somnul pre-adolescenților și tendințele lor spre alcool și dependența de droguri era deja bine cunoscută, dar acest studiu, ce urmează a fi publicat în revista Drug and Alcohol Dependence, este unul dintre puținele care examinează corelarea în timp între aceste fenomene.

Din datele unui studiu longitudinal desfășurat asupra a 300 de familii americane care trăiesc într-un mediu defavorizat, cercetătorii le-au extras pe cele vizând 186 de bărbați. La începutul studiului sursă aceștia aveau 11 ani. Brant Hasler, autorul principal al acestui studiu cofinanțat de NIH, și colegii săi i-au căutat când aveau între 20 și 22 de ani pentru a-i chestiona cu privire la obiceiurile lor de a consuma alcool și canabis.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.