Se prelungește starea de urgență în Turcia

0

Consiliul Național de Securitate din Turcia, condus de președintele Recep Tayyip Erdogan, a apreciat miercuri că starea de urgență instaurată pentru trei luni după tentativa de puci de la 15 iulie trebuie prelungită dincolo de jumătatea lunii octombrie, relatează AFP.

„S-a decis să se recomande prelungirea stării de urgență pentru a garanta eficient protejarea democrației noastre, a statului de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor noștri”, a informat Consiliul Național de Securitate (MGK) într-un comunicat la finalul unei reuniuni organizate la palatul prezidențial din Ankara.

Introducerea stării de urgență a constituit cadrul legal pentru vasta epurare după tentativa de lovitură de stat, care a antrenat arestarea a 32.000 de persoane.

Starea de urgență a fost decretată la 20 iulie și urma să expire la jumătatea lunii octombrie.

Anunțul Consiliului Național de Securitate face din prelungirea stării de urgență o formalitate, fără să precizeze însă dacă această măsură va fi limitată, de asemenea, la trei luni.

Epurările și starea de urgență au provocat îngrijorarea aliaților occidentali ai Turciei, dar Ankara a afirmat că aceste măsuri sunt necesare pentru a lupta împotriva partizanilor fostului predicator Fethullah Gulen, refugiat în Statele Unite și care este acuzat că a pus la cale puciul eșuat.

Fethullah Gulen, a cărui extrădare din Statele Unite este cerută de Ankara fără succes, respinge acuzațiile care îi sunt aduse.

În plus, Consiliul Național de Securitate a propus ca data de 15 iulie să devină în Turcia Ziua Democrației și Libertății, mai scrie AFP.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.