Explozie cumplită într-un bloc din Medgidia
Explozie puternică la Medgidia. O garsionieră a sărit în aer din cauza unei butelii, iar alte 12 locuinţe au fost afectate. A fost panică generală, zeci de oameni au ieşit cum au putut din case. Un om a ajuns de urgenţă la spital cu arsuri.
O persoană a fost rănită în urma exploziei unei butelii într-o garsonieră din Medgidia vineri dimineață.
Pompierii au fost solicitați să intervină la fața locului la ora 7,15, în urma unei deflagrații ce a avut loc într-un bloc de garsoniere din municipiul Medgidia. Explozia s-a produs ca urmare a acumulării de gaze de la o butelie defectă.
„În urma exploziei, au fost avariate 13 garsoniere de pe etajul la care a avut loc deflagrația. Locatarul garsonierei, un bărbat, a suferit arsuri și a fost transportat la spitalul din Medgidia, iar alte 80 de persoane, locatari ai garsonierelor din bloc, s-au autoevacuat”, a declarat purtătorului de cuvânt al ISU Dobrogea, Anca Chiriță.
Potrivit Agerpres, două autospeciale de la detașamentul de pompieri din Medgidia au intervenit la fața locului.