Florin Jianu, despre inițiativa „Invest in Romania”
Obiectivul principal al lansării inițiativei „Invest in Romania” este atragerea investițiilor străine și promovarea exporturilor, a declarat vineri președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, la lansarea evenimentului.
Conform unui comunicat al CNIPMMR remis Agerpres, evenimentul „Invest in Romania”, aflat la prima ediție, este dedicat promovării oportunităților pentru investiții, la nivel regional, precum și stimulării exporturilor românești. „Invest in Romania” este organizat în parteneriat cu Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri.
„Acest eveniment este un proiect al mediului de afaceri în colaborare cu reprezentanții administrației publice și are ca obiectiv principal atragerea investițiilor străine și promovarea exporturilor. Evenimentul se înscrie în seria de inițiative ale CNIPMMR împreună cu Programul de Guvernare 2016-2020 al mediului de afaceri, printre ale cărui obiective se află obligativitatea ca, prin lege, toate delegațiile organizate la nivel guvernamental care vizează misiuni economice să implice în componență o echipă de oameni de afaceri, înființarea unui departament în cadrul autorităților publice locale de tipul One Stop Shop dedicat investițiilor strategice, debirocratizarea masivă a sistemului și înființarea unui Birou de atragere de investiții și promovarea exportului’, a spus Florin Jianu.
Potrivit reprezentanților CNIPMMR, evenimentul „Invest in Romania” este primul dedicat mediului de afaceri în cadrul cărora antreprenorii au avut posibilitatea de a interacționa direct cu atașații economici ai României din Marea Britanie, Mexic, Germania, Austria, Spania, Italia sau Turcia, care au pus la dispoziția oamenilor de afaceri date legate de specificul economic al diverselor piețe, interesul și posibilitățile de export pentru firmele românești sau tendințele existente în țările de referință pentru anumite sectoare de activitate.
Evenimentul a prilejuit și o serie de întâlniri tematice organizate sub forma unor grupuri de lucru (agricultură, industrie, energie și mediu, parcuri industriale, turism, servicii, comerț), care au vizat consolidarea și îmbunătățirea dialogului între mediul de afaceri și autoritățile centrale și locale.