Politicile UE afectează industria siderurgică

Industria siderurgică europeană se află la un punct de cotitură din cauza presiunilor exercitate de politicile Uniunii Europene, a precizat viceprim-ministrul Costin Borc, ministru al Economiei, la Bruxelles, cu prilejul semnării Inițiativei Comune pentru Standardizare.

Conform unui comunicat al Ministerului Economiei Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, remis vineri Agerpres, Costin Borc a participat joi, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Uniunii Europene Competitivitate, secțiunea piață internă și industrie. În marja reuniunii Consiliului COMPET a avut loc și ceremonia de semnare a Inițiativei Comune pentru Standardizare, eveniment care marchează progresele în implementarea obiectivelor Strategiei Privind Piața Unică, document semnat și de Costin Borc pentru România.

Prin acest document, Comisia Europeană transmite că standardele sunt importante pentru întreaga economie, ele contribuind în mod substanțial la creșterea competitivității, iar UE a fost și rămâne un centru de dezvoltare al standardelor.

Industria siderurgică a fost abordată recent atât în discuții în cadrul reuniunilor G20, G7 și OECD, cât și în discursul președintelui Junker privind Starea Uniunii, fapt ce reflectă problemele majore cu care se confruntă acest sector industrial (supracapacitate de producție la nivel global, scăderea cererii /înlocuire cu aluminiu, presiunea dumpingului, prețul energiei, revizuirea ETS).

Cu acest prilej, Costin Borc a declarat că industria siderurgică europeană se află la un punct de cotitură datorită presiunilor exercitate de politicile UE și a subliniat necesitatea concentrării eforturilor pentru menținerea acestui sector în UE, la parametri optimi, fiind de dorit o abordare mai aplicată în cadrul Grupului la Nivel Înalt pentru industrii energo-intensive care să stabilească o viziune pe termen mediu și lung pentru industria siderurgică.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.