Ministrul Muncii, interesat să candideze pe listele USR

0

Ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, afirmă, într-un interviu pentru Honews.ro, că are discuţii cu USR şi că în două săptămâni va anunţa dacă intră în partid sau dacă rămâne în Guvern.

Întrebat dacă intră în USR, Dragoş Pîslaru a răspuns: „Trebuie să recunosc că am avut discuţii cu USR, mi s-a propus să mă alătur echipei şi recunosc că e tentant. Pentru că USR e acum un partid care vine cu oameni complet nepătaţi din perspectiva etică, morală, de corupţie şi care au o agendă progresistă”.

El precizează, însă, că în această perioadă s-au anunţat mai multe greve şi că există încă două elemente dificil de gestionat, legea salarizării unitare şi salariul minim, motiv pentru care are o dificultate în a concepe plecarea sa în acest moment.

„Probabil că în următoarele două săptămâni aceste lucruri se vor clarifica. Pe de o parte, dacă există vreo cale pentru mine să cred că e realist ca prin ceva ce pot face să preîntâmpin grevele, ceea ce nu cred că e posibil, pentru că par sa aiba un substrat politic si electoral, a afirmat ministrul în interviu.

Întrebat dacă se gândeşte la o candidatură la parlamentare şi la un post in conducerea partidului, Dragoş Pâslaru a răspuns: „Ca să te gândeşti trebuie să ţi se ofere”.

„Motivul pentru care m-aş duce în USR e strict pentru a găsi o cale de a susţine câteva lucruri cristalizate în ultima vreme pentru următoarea agendă în spaţiul public. Deci nu e vorba de o ambiţie personală, ci de încercarea de a proiecta o agendă. USR e acum cea mai deschisă formaţiune la o agendă de progres, care să ia în calcul reforme de tipul celor pe care acest guvern le-a început. Mă uit la declaraţiile publice, la oamenii de acolo. Am avut discuţii la nivel de potenţial de implicare, dar să vorbim despre ce şi cum, asta e mult”, a explicat ministrul Muncii, adăugând că nu e o decizie deja luată.

Preşedintele Uniunii Salvaţi Româna (USR), Nicuşor Dan, a spus, pe 20 septembrie, că va anunţa numele candidaţilor pentru parlamentare în ultimele zile de depunere a listelor şi că încă oscilează dacă va renunţa la mandatul său de consilier general al municipiului Bucureşti în favoarea unui eventual mandat în Parlament. Dan spune şi că există discuţii cu „cinci, şase” membri ai actualului executiv despre o eventuală candidatură a acestora din partea USR.

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a afirmat că se află în discuţii cu USR pentru a intra în această formaţiune, pentru că este un partid cu oameni curaţi, care „în mod remarcabil” a lăudat Guvernul, şi a confirmat că şi alţi membri ai Cabinetului poartă discuţii asemănătoare cu Nicuşor Dan.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.