Băncile din zona euro se împrumută masiv la BCE

Share:

Nouă bănci din zona euro au împrumutat miercuri 2,8 miliarde de dolari de la o facilitate de urgență oferită de Banca Centrală Europeană, una dintre cele mai mari accesări săptămânale înregistrate după criza financiară, în condițiile în care problemele de la Deutsche Bank și noile reglementări introduse de autoritățile americane au făcut mai dificilă obținerea de finanțare în dolari de pe piață, transmite Reuters.

Identitatea celor nouă bănci nu a fost dezvăluită și nici motivele pentru care acestea au decis să recurgă la finanțarea relativ scumpă oferită de BCE. Însă, o serie de surse din mediul bancar au precizat că băncile din zona euro au dificultăți în a împrumuta dolari de pe piață, din cauza noilor reglementări introduse de autoritățile americane. În plus, problemele cu care se confruntă Deutsche Bank, care riscă o amendă de 14 miliarde de dolari, au făcut și ele mai dificilă obținerea de finanțare în dolari de către băncile din zona euro.

În aceste condiții, băncile din zona euro au decis să recurgă la finanțarea oferită de BCE, care le permite să împrumute câți dolari vor, cu condiția să aibă garanții, utilizând o linie swap pe care a creat-o Rezerva Federală americană în perioada crizei financiare.

„Există numeroase probleme cu finanțarea în dolari pe piață pentru băncile europene”, a declarat o sursă din mediul bancar.

Participarea băncilor la licitațiile de dolari ale BCE, care sunt mai scumpe decât împrumuturile de pe piață, a scăzut în ultimii trei ani, pe măsură ce piețele s-au calmat, iar firmele au reînceput să își acorde credite între ele. De exemplu, la majoritatea licitațiilor organizate după 2014 au fost primite oferte de doar câteva zeci de milioane de dolari, în timp ce la licitația de săptămâna trecută cantitatea împrumutată a urcat brusc până la cel mai ridicat nivel de după 2013.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.