Dosar penal în cazul stabilirii cotelor de vânătoare

0

Scandalul cotelor de vânătoare ajunge pe masa procurorilor! La Braşov a fost deschis dosar penal pentru a vedea cum au fost stabilite aceste cote, oprite acum de ministerul Mediului. Studiul care a stat la baza a fost contestat de mai multe asociaţii de protecţia animalelor, mai ales pentru că printre specialiştii care l-au făcut sunt şi vânători.

Printre persoanele care ar putea fi vizate de anchetă se află şi coordonatorul studiului pentru stabilirea efectivelor de carnivore mari –  Ovidiu Ionescu, Prodecan la Facultatea de Silvicultură din Braşov, dar şi şef al Asociaţiei Vânătorilor Braşov. În plus, Ovidiu Ionescu este şi colaborator al Fundaţiei Carpaţi unde lucrează fiica şi soţia sa, instituţie care a participat la elaborarea studiului.

Autorii spun că datele apărute în presă nu au fost prezentate corect. Ei spun că doar o parte din totalul de 1700 de animale era prevăzută pentru vânătoare, şi asta sub controlul autorităţilor.

Susţinătorii cotelor de vânătoare spun că măsura este benefică pentru urşi.

Pentru a nu mai exista nicio suspiciune, unele asociatii de protecţia animalelor spun că ar trebui să fie efectuată o contraexpertiză asupra numărului de animale sălbatice bazată pe o metodologie recunoscută la nivel internaţional.

Ministerul Mediului a anunţat că va fi interzisă de acum încolo vânătoarea pentru lup, urs, râs şi pisica sălbatică. Excepţii vor face animalele sălbatice care au pus în pericol vieţile oamenilor sau au provocat pagube materiale considerabile.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.