Opera „Parsifal”, un uriaș succes de public

0

Regizorul de scenă Doru Marin a declarat, miercuri, că intrarea la repetiția generală cu public a operei ‘Parsifal’ a fost restricționată după ce sala s-a umplut, adăugând că Ateneul are o capacitate de 800 de locuri.

„În această seară domnul Christian Badea executa repetiția generală și a făcut posibil accesul tinerilor, în special a copiilor de la liceele de muzică și de artă din București, și a studenților, intrarea fiind liberă. În momentul în care sala s-a umplut, accesul a luat sfârșit. (…) Practic, s-a restricționat intrarea. A depins de organizarea acestui spectacol, organizatorii de spectacol și ceilalți factori de decizie au anunțat că sala s-a umplut. (…) Au fost făcute și rezervări pentru eveniment”, a explicat Doru Marin, citat de Agerpres.

El a mai spus că spectacolul a însemnat și un joc de scenă al artiștilor printre culoarele dintre staluri și dintre lojele de rang 1 și rang 2.

„Membrii corului au devenit personaje, la fel și soliștii circulă prin sală pe aceste culoare, deci practic omul și locul, și nu oameni în picioare sau așa cum vad la Ateneu, când sunt concerte extraordinare, se mai stă și pe scări. (…) Noi suntem onorați de faptul că domnul președinte a venit la repetiția generală (…), dar nu are nimic de-a face prezența președintelui în sală cu faptul că Ateneul nu are mai mult de 800 de locuri”, a susținut regizorul.

Precizările au venit după ce zeci de oameni nu au reușit să intre la spectacol.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.