Uriașul regret al lui Florin Halagian

0

Florin Halagian are 77 de ani, iar ultima echipă pe care a antrenat-o a fost Dacia Mioveni, în 2010. Cariera de antrnor şi-a început-o în 1971, la FC Argeş.

Florin Halagian a fost campion al României cu FC Argeş şi Dinamo, iar în cariera care se întinde pe aproape decenii i-au trecut prin mână sute de jucători de la cele 15 echipe la care a lucrat. De departe, cel mai valoros a fost Nicolae Dobrin.

„Jucătorul pe care l-am iubit și căruia îi voi purta o stimă deosebită este Gicu Dobrin. Datorită lui am devenit un antrenor respectat, datorită lui eu și FC Argeș am fost campioni. A fost un jucător-fenomen. Dar, pentru mine, toți fotbaliștii pe care i-am antrenat au fost niște oameni deosebiți. Mi-aduc aminte și de Bebe Barbu (n.r. – Ion Barbu, fost căpitan al lui FC Argeș și al naționalei României), alt jucător exponențial pentru fotbalul românesc”, a declarat „Armeanu”, pentru ziarulring.ro.

Halagian a alcătuit şi un top all time al antrenorilor români. „Din punctul meu e vedere, primii trei antrenori pe care i-a avut România sunt Mircea Lucescu, Ștefan Covaci și Angelo Niculescu. Ei sunt antrenorii care au făcut cele mai mari performanțe după părerea mea”, a mai spus el.

În ciuda performanţelor şi a unei cariere pline de succes, Halagian are totuşi un mare regret: „Poate aș fi meritat să fiu și eu antrenorul naționalei României. Rezultatele mele m-ar fi recomandat, dar asta a fost. Am antrenat cele mai mari echipe din România din perioada mea – Dinamo, Steaua, FC Argeș și Universitatea Craiova, am fost antrenorul echipei naționale olimpice și al naționalei de tineret, deci am avut pe mână cam toți marii fotbaliști din anii `80. Normal că orice antrenor care e pasionat își dorește să ajungă la cel mai înalt nivel, iar cel mai înalt nivel este naționala mare. Poate ăsta este regretul carierei mele. Poate aș fi meritat, dar n-au vrut alții. Dacă așa a fost, așa a fost și gata”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.