Iohannis, despre criticile șefei UNJR

Preşedintele Klaus Iohannis a comentat, vineri, criticile preşedintelui UNJR, Dana Gîrbovan, la adresa afirmaţiilor sale pe tema „celerităţii” cu care sunt discutate anumite dosare, spunând că sunt declaraţii provocate de „campania pentru CSM”, iar el a vorbit ca mediator între stat şi societate, văzând care sunt aşteptările cetăţenilor.

Întrebat cum vede afirmaţiile şefei Uniunii Judecătorilor, care a spus că solicitarea lui Iohannis către procurorul general a fost „nefirească”, preşedintele a spus că sunt declaraţii de campanie. „Sincer? În nota campaniei pentru CSM”, potrivit news.ro.

El a explicat ce a dorit să spună prin afirmaţiile sale cu privire la celeritatea cu care anumite dosare trebuie finalizate.

„Pe mine mă interesază ca toate instituţiile statului să funcţioneze foarte bine şi atunci am constatat că un lucru care se poate îmbunătăţi net este celeritatea cu care se lucrează şi astfel a venit solicitarea mea. Ar fi nefiresc şi contraproductiv ca dosare care atrag multă atenţie publică (…) să rămână atâta timp în atenţia publică şi să nu avem concluzii de la procurori”, a spus preşedintele.

Iohannis a subliniat că, atunci când se exprimă asupra unor chestiuni, o face ca mediator între stat şi societate.

„Trebuie să-şi amintească toată lumea că eu nu reprezint doar statul român, ci şi societatea, iar dacă societatea are pretenţia ca instituţiile să funcţioneze foarte bine şi astfel de chestiuni să fie rezolvate cu celeritate, atunci eu mă simt chemat să spun acest lucru”, a spus şeful statului.

Preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), judecătorul Dana Gîrbovan a arătat că solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis privind rezolvarea cu celeritate a mai multor dosare actuale cum ar fi autodenunţul depus de deputatul Sebastian Ghiţă la Parchetul General privind teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi reprezintă „o mentalitate greşită”.

„Dacă este vorba despre dosarele actuale, din punctul nostru de vedere, este o chestiune absolut nefirească şi arată exact o mentalitate greşită la care Executivul şi celelalte puteri ale statului se raportează”, a afirmat Dana Gîrbovan, joi, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

De cealaltă parte, preşedintele CSM, judecătorul Mircea Aron, a declarat miercuri pentru News.ro că nu consideră că preşedintele Klaus Iohannis şi-a depăşit atribuţiile prin faptul că i-a cerut procurorului general celeritate în soluţionarea dosarului în care Sebastian Ghiţă o acuză de plagiat pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, apreciind că acest demers ţine chiar de statutul acestuia de mediator între puterile statului.

Preşedintele Klaus Iohannis a spus, miercuri seară, că Parchetul instanţei supreme trebuie să rezolve „foarte repede” dosarul privind acuzaţiile de plagiat care o vizează pe Laura Codruţa Kovesi, el precizând că l-a rugat pe procurorul general ca „în timpul atribuţiilor să se ocupe ca aceste cercetări să fie făcute cu celeritate”.

„Parchetul General trebuie să rezolve foarte repede această speţă şi l-am rugat ca în cadrul atribuţiilor sale să se ocupe ca aceste cercetări să fie făcute cu celeritate”, a declarat Iohannis, după ce a afirmat şi că a discutat cu Kovesi despre acuzaţiile de plagiat şi că nu crede că există vreun motiv pentru care aceasta să demisioneze, dar că pot fi făcute reevaluări dacă lucrurile iau altă turnură.

Deputatul Sebastian Ghiţă a depus, în urmă cu o săptămână, la Parchetul General, un autodenunţ şi a susţinut că, în 2012, a participat la falsificarea unui raport care să arate că teza de doctorat a Laurei Kovesi nu este un plagiat.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a început urmărirea penală in rem pentru instigare la fals intelectual în acest caz.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.