Scandal uriaș între suporterii Stelei
Aflată într-un conflict prelungit cu Armata, Steaua a fost părăsită de galerie, dar mai mulţi fani au decis să umple golul lăsat de Peluza Nord şi Peluza Sud şi să rămână alături de echipa.
Am primit ameninţări şi eu, dar şi altii, din partea celor de la Peluza Nord, care ne somează să renunţăm la iniţiativă. Am fost ameninţat că vom fi bătuţi.
Inclusiv Jandarmeria ne-a anunţat că, din informaţiile lor, la următorul meci din Bucureşti, cel cu Gaz Metan, sunt posibile incidente.
Ne-au asisgurat că în interiorul arenei vom avea parte de protecţia lor, dar că pe drumul până la stadion şi apoi, după meci, pe ruta până acasă, suntem expuşi”, a povestit, sub protecţia anonimatului, unul dintre membrii Peluzei roş-albastre.
De asemenea, reprezentantul noii galerii insistă că grupul nu are vreo legătură cu oamenii din conducerea clubului şi că nu este plătit de patronul Gigi Becali.
„Am decis să ne numim Peluza roş-albastră. Nu avem treabă cu conducerea Stelei, nu suntem plătiţi de Gigi Becali”, a precizat suporterul.
