Cod galben și portocaliu de vreme rea, în aproape toată țara!

ANM a emis o nouă alertă de ploi torenţiale, vânt şi ninsori la munte. Doar vestul ţării este exceptat de la avertizarea meteo.

14 judeţe din estul şi sud-estul ţării vor fi, de marţi după-amiază până miercuri seară, sub avertizare cod portocaliu de ploi, iar pentru Bucureşti şi alte 20 de judeţe a fost emisă o avertizare cod galben, valabilă până joi dimineaţă.

În intervalul 11 octombrie, ora 15.00 – 13 octombrie, ora 10.00, temporar va ploua în majoritatea regiunilor. În special în sud-estul, estul și centrul țării, precum și în zonele montane și submontane cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40…50 l/mp. La munte, îndeosebi în zona Carpaților Orientali și Meridionali, treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă.

Vântul va prezenta intensificări temporare în majoritatea regiunilor, cu viteze ce vor depăși la rafală 55…65 km/h cu precădere în regiunile estice şi la munte şi pentru intervale scurte de timp peste 75…80 km/h în zona litoralului, dar şi pe crestele înalte de munte, unde va viscoli ninsoarea.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.