Dan Cristodor Eugen, înmormântat sâmbătă!

0

Partidul Social Democrat (PSD) Călăraşi a anunţat, cu durere, trecerea la cele veşnice a preşedintelui Dan Eugen Cristodor. Un OM în care s-au regăsit valorile unei fiinţe umane: caracter, demnitate, valoare şi bunătate. Dan Eugen Cristodor a încetat din viaţă miercuri, 12 octombrie, în jurul prânzului, într-o clinică privată din Braşov.

Deşi a încercat din răsputeri să învingă boala nemiloasă care-i chinuia trupul şi sufletul, Dan Cristodor a pierdut lupta cu viaţa atunci când mai avea atâtea lucruri de îndeplinit. Cu toate că boala cruntă începuse să-şi pună amprenta pe sufletul său, Dan Cristodor a încercat din răsputeri să nu se dea bătut, să arate în continuare că este acelaşi om puternic, optimist şi plin de viaţă, un om apreciat şi iubit de colegii săi din PSD, dar şi de către apropiaţi. În ciuda problemelor de sănătate care se agravau pe zi ce trece, preşedintele Partidului Social Democrat Călăraşi nu se lăsa învins de boală şi era alături de colegii săi la evenimentele importante desfăşurate în campania electorală şi, totuşi, avea puterea să zâmbească…

Sicriul va fi depus joi după amiază la sediul PSD, urmând ca vineri sa fie depus la capela la Bisericii  “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (Volna) din Călăraşi. Înmormântarea va avea loc sâmbata, 15 octombrie.

Vestea că Dan Cristodor a pierdut lupta cu viaţa a lăsat un gol imens în sufletele colegilor şi apropiaţilor săi, care nu vor uita niciodată că au avut alături de ei un om sufletist, onest şi curajos.

Destinul crunt a ales ca Dan Cristodor să treacă în lumea celor veşnice la numai 42 de ani, când avea toată viaţa înainte şi foarte multe lucruri de realizat.

Dumnezeu să te odihnească în pace, Bebe!

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.