Un avion Tarom a ratat decolarea de pe Otopeni

0

Un avion al companiei Tarom, care trebuia să ajungă la Iaşi, a ratat, joi seara, decolarea de pe Aeroportul Otopeni, din cauza unei probleme tehnice. Pasagerii au fost invitaţi să coboare din aeronavă, iar aparatul de zbor a fost întors de la capătul pistei şi readus în zona terminalului.

Avionul trebuia să plece spre Iaşi, la ora 20.35, de pe Aeroportul Otopeni. Decolarea a fost amânată cu câteva zeci de minute, după care aeronava s-a îndreptat către pistă. Aparatul de zbor a ratat decolarea, din cauza unor probleme tehnice.

Unul dintre călători, senatorul PNL de Iaşi, Mihaela Popa, a declarat, pentru news.ro, că avionul se pregătea de decolare, a prins viteză pe pistă, însă una dintre roţile aeronavei a intrat în vibraţie.

„Senzaţia a fost groaznică. Avionul a început să ruleze pe pistă, a prins viteză, însă una dintre roţi a început să vibreze. Pilotul a frânat, iar aparatul a fost intors în locul de unde a plecat, pentru a fi remediată defecţiunea. Apoi ni s-a comunicat că trebuie să coborâm din avion”, a declarat senatorul Mihaela Popa.

Acesta a mai povestit că pasagerii au revenit în terminal.

Ultima cursă aeriană Tarom Bucureşti-Iaşi, programată pentru joi, a decolat fără probleme de pe Aeroportul Otopeni, la ora 21.40.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.