Săli pline la Les Films de Cannes a Bucarest

0

Proiecții sold out, săli arhipline și discuții prelungite cu invitații speciali au marcat primele zile ale celei de a 7-a ediții a Les Films de Cannes a Bucarest, informează un comunicat al organizatorilor transmis luni Agerpres.

Ediția din București cuprinde proiecții în patru săli de cinema: CinemaPro, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României.

Până în prezent, au fost vândute peste 10.000 de bilete pe Eventbook.ro, mare parte dintre ele în avans.

Săptămâna continuă în forță, cu Alain Guiraudie invitat special al primelor două zile.

Regizoarea Maren Ade a urcat pe scena CinemaPRO împreună cu producătoarea Ada Solomon și membri ai echipei filmului Toni Erdmann, la deschiderea festivalului, vineri, o seară cu covor roșu și peste 500 de invitați.

În weekend, artista Mania Akbari a avut discuții prelungite cu publicul despre opera regretatului regizor iranian Abbas Kiarostami, cu care a colaborat în anii 2000, sălile de cinema fiind pline la „Ten” (2002) sau „Le Gout de la cerise” (1997) proiectate în secțiunea „Tribut Abbas Kiarostami”.

Regizorul finlandez Juho Kuosmanen și-a prezentat duminică seara filmul care i-a adus Premiul secțiunii Un Certain Regard la Cannes, „The Happiest Day in the Life of Olli Maki”, propus de Finlanda la Oscarul pentru Cel mai bun film străin, iar actorul Lucas Prisor a prezentat filmul „Elle”. Sălile de cinema au fost neîncăpătoare la filme ca „Juste la fin du monde” (regia Xavier Dolan) sau „American Honey” (regia Andrea Arnold), proiecțiile fiind sold out.

După ce, în weekend, și-a prezentat filmul la prima ediție a festivalului de la Cluj-Napoca, Alain Guiraudie sosește la București pentru o întâlnire cu publicul la premiera controversatului „Rester Vertical”, luni, de la ora 21,00, la Cinema „Elvira Popescu”. O a doua discuție cu spectatorii va avea loc marți, după proiecția filmului „L’Inconnu du lac”, de la ora 18,30, la același cinematograf.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.