Putin, atac dur la adresa SUA

0

Rusia solicită explicaţii coaliţiei internaţionale coordonate de SUA în legătură cu raiduri efectuate de avioane belgiene care ar fi produs victime civile în oraşul sirian Alep, sugerând că s-ar proteja reţeaua Al-Qaida, reacţia Guvernului de la Bruxelles fiind convocarea ambasadorului rus.

„Avem informaţii despre bombardamente ale coaliţiei conduse de Statele Unite, mai ales de avioane belgiene, asupra unor zone civile din oraşul sirian Alep. Ne aşteptăm ca liderii coaliţiei internaţionale, mai ales Belgia, precum şi instituţiile internaţionale care au criticat atât de mult raidurile aeriene ruse din Alep, să aibă o reacţie adecvată. Aceste lucruri nu pot fi ignorate”, a declarat Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe.

„Dacă nu comentează nimeni, vom trage concluzia că preocupările nu sunt privind situaţia civililor din Alep. Toată agitaţia mediatică are rolul de a proteja Frontul al-Nusra, filiala siriană a reţelei Al-Qaida, şi împiedicarea Rusiei să elimine grupurile teroriste din Alep”,precizează Zaharova, potrivit agenţiei Tass.

Ca reacţie la aceste acuzaţii, Ministerul belgian de Externe l-a convocat pentru explicaţii pe ambasadorul Rusiei.

 Recent, Statele Unite, Franţa şi Naţiunile Unite au criticat presupuse bombardamente ruse care ar fi avut ca efect moartea unor civili în oraşul sirian Alep. Rusia a respins acuzaţiile.

Statele Unite încearcă să protejeze filiala siriană a reţelei teroriste Al-Qaida şi alte grupuri extremiste în cadrul planului care vizează înlăturarea Administraţiei Bashar al-Assad, a acuzat, pe 30 septembrie, Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, pe fondul disensiunilor cu Washingtonul pe tema Siriei. Serghei Lavrov a denunţat încălcarea de către Statele Unite a promisiunilor de a separa grupul Jabhat Fateh al-Sham (Frontul Al-Nusra), filiala siriană a reţelei teroriste Al-Qaida, de grupurile rebele moderate. „Statele Unite au promis solemn că vor avea ca prioritate separarea forţelor opoziţiei siriene de Frontul Al-Nusra. Însă, în pofida promisinilor repetate, noi avem din ce în ce mai multe motive să credem că, de la bun început, planul SUA a fost să păstreze Frontul Al-Nusra pentru Planul B, adică pentru momentul schimbării regimului”, a afirmat Serghei Lavrov.

Şeful diplomaţiei de la Moscova a făcut aceste declaraţii în contextul în care Statele Unite au insistat ca Rusia să înceteze bombardamentele în zona oraşului sirian Alep timp de şapte zile. Rusia a refuzat să suspende atacurile, argumentând că acest interval ar permite regruparea „grupurilor teroriste”.

Marţi, Administraţia Bashar al-Assad a acuzat coaliţia coordonată de Statele Unite că intenţionează să le permită teroriştilor din cadrul reţelei Stat Islamic să părăsească oraşul irakian Mosul pentru a merge în Siria. Coaliţia condusă de Statele Unite intenţionează să permită trecerea teroriştilor din Mosul spre Siria, a acuzat, potrivit Reuters, Comandamentul armatei siriene, avertizând că va lua toate măsurile de apărare. Conform Damascului, coaliţia occidentală a securizat unele drumuri pentru a le permite teroriştilor să se infiltreze în estul Siriei, unde ar urma să creeze „noi fronturi de luptă”.

Armata irakiană a lansat luni ofensiva pentru eliberarea oraşului Mosul, situat în nordul Irakului, aflat de peste doi ani sub controlul reţelei teroriste sunnite Stat Islamic. „Orice încercare de traversare a frontierei reprezintă un atac asupra suveranităţii Siriei şi va fi confruntat cu toate forţele disponibile”, avertizează armata siriană.

Organizaţia teroristă sunnită Stat Islamic ocupă regiuni în nord-vestul Irakului şi în estul Siriei, unde a proclamat un „califat”.

Statele Unite oferă susţinere armatei irakiene în operaţiunile antiteroriste, dar şi grupurilor insurgente din Siria care luptă împotriva regimului Bashar al-Assad. La rândul său, Rusia oferă susţinere militară Administraţiei Bashar al-Assad.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 270.000 de morţi.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.