Raportul la Codul Muncii, elaborat în această lună

Comisia de Muncă din Camera Deputaților ar trebui să elaboreze, până la finele acestei luni, raportul pe proiectul de lege privind modificarea și completarea Codului muncii, după care acesta ar trebui supus dezbaterii și aprobării Plenului Parlamentului, potrivit reprezentanților CNS Cartel Alfa.

„Urmează să se finalizeze redactarea articolelor pe care există consens. Estimarea e că până la sfârșitul lunii Comisia de muncă a Camerei Deputaților va elabora raportul, după care proiectul va fi supus dezbaterii și aprobării Plenului. În caz contrar, ținând cont de faptul că actualul Parlament își încheie mandatul și începe campania electorală, este greu de apreciat când va fi aprobat”, au explicat sindicaliștii într-un punct de vedere transmis la solicitarea Agerpres.

Potrivit reprezentanților CNS Cartel Alfa, în prezent sunt în divergență o serie de puncte, printre care durata perioadei de probă, problema obligației de informare a persoanei înaintea angajării, data pensionării, prelungirea contactului individual de muncă pe perioadă determinată, munca temporară și responsabilitățile agentului de muncă temporară, telesalariatul (verificarea activității și a locului în care se prestează munca), sporul pentru munca suplimentară, problema contractului la nivel național.

În privința muncii suplimentare, actualul Cod prevede că munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia. În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în acest termen, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu de minimum 75% din salariul de baza. Proiectul prevede modificarea sporului minim de la 75% la 100%, însă acest punct este în divergență.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.