Wizz Air își continuă expansiunea! Raportul calitate/preț, imbatabil!

0

Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală și de Est şi cel mai mare transportator aerian din România, își continuă expansiunea. Excelentul raport calitate/preț al biletelor a făcut din Wizz Air o companie extrem de apreciată în România și nu numai. De altfel, prin politicile promovate, Wizz Air a lăsat, cu mult în urmă, în ultimii ani, rivala Blue Air, devenind un lider incontestabil al segmentului de zbor low-cost din România.

Am zburat de multe ori cu Wizz Air, însă, în ultimii trei ani am fost impresionat plăcut de calitatea serviciilor acestei companii. Întârzierile sunt tot mai puține (multe dintre ele generate de cauze obiective vezi aglomerația sau lucrările realizate pe unele aeroporturi!), oferta/paleta de servicii, tot mai tentantă, campania de marketing este derulată în parametri maximali, toate acestea pe fondul unor aeronave tot mai noi/sigure, a unor piloți tot mai bine pregătiți și a unui echipaj de zbor agreabil și extrem de profesionist.

Pliată pe exigența crescândă, dar și pe respectul față de călători, marea echipă a Wizz Air va depăși, sunt convins, noi și noi recorduri.

De altfel, la jumătatea acestui an, Wizz Air a realizat un prim record și anume: 25 de milioane de pasageri transportați pe rutele sale cu costuri reduse din și spre România.O performanță pentru care echipa Wizz Air merită toate felicitările!

Wizz Air, prezentă pe nouă aeroporturi din România

Primul zbor Wizz Air a decolat din Bucuresti în 2007 și de atunci compania a continuat să-și dezvolte constant rețeaua de rute cu tarife reduse pentru pasagerii din România. Deja cea mai mare companie aeriană din România, Wizz Air va creşte flota la 20 de aeronave în țară până la sfârșitul anului 2016, incluzând si alocarea ultra-eficientei aeronave Airbus A321 cu 230 de locuri. Wizz Air oferă în prezent 118 rute, de pe nouă aeroporturi din România, către 16 țări, pentru multe dintre ele tarifele începând de la 39 de lei, ceea ce asigură accesibilitate între România și restul Europei, atât pentru călătorii în scop de afaceri cât și de relaxare. Peste 600 de angajați Wizz Air din România sunt nerăbdători să primească din ce în ce mai mulți pasageri la bordul aeronavelor. Operațiunile Wizz Air din acest an vor facilita indirect în Romania peste de 3.300 de locuri de muncă în industriile conexe, cum ar fi serviciile de turism și cele hoteliere.

Primul zbor Wizz Air-19 mai 2004

Planul de înființare a companiei Wizz Air a fost conceput în luna iunie 2003, atunci când șase persoane cu experiență vastă și cu rezultate extraordinare în domeniul companiilor aeriene, au făcut echipă cu József Váradi, Directorul General Executiv al companiei. În numai trei luni, Wizz Air era deja o companie înregistrată și gata de zbor.

Primul zbor a decolat pe 19 mai 2004, din Katowice. În prezent, Wizz Air oferă peste 420 de rute și dispune de 25 de baze operaționale în regiune: Gdansk, Lublin, Poznan, Katowice, Varșovia și Wrocław în Polonia, Budapesta și Debrețin în Ungaria, Sofia în Bulgaria, București, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Iași, Sibiu, Craiova și Timișoara în România, Kiev în Ucraina, Praga în Republica Cehă, Belgrad în Serbia, Vilnius în Lituania, Skopje în Macedonia, Riga în Letonia, Tuzla în Bosnia și Herțegovina, Kutaisi în Georgia și Košice în Slovacia.

După un deceniu de dezvoltare solidă, în care a devenit cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală și de Est, Wizz Air a finalizat cu succes o inițiativă de listare publică pe 25 februarie 2015 și a fost admisă la Bursa de Valori din Londra. Acum, compania este listată la Bursa de Valori din Londra, cu simbolul bursier WIZZ, și are peste 2.600 de angajați.

„Cea mai valoroasă linie aeriană a anului 2016”

În luna mai 2015, la cea de-a 11-a aniversare, WIZZ a anunțat o reînnoire completă a mărcii și achiziționarea de aeronave noi pentru a satisface necesitățile mai exigente ale călătorilor, ocupând astfel un loc între cele mai mari companii aeriene din Europa. WIZZ a adoptat o imagine nouă, mai activă și mai elegantă. Câteva dintre inițiativele aduse pentru a susține această schimbare au fost alocarea locurilor, îmbarcarea cu prioritate, un sistem de prețuri îmbunătățit și multe altele.

Wizz Air deține o flotă nouă de aeronave Airbus de tip single din familia A320, inclusiv aeronave A320 și A321 CEO. Wizz Air a intrat în posesia primei aeronave A321 CEO în noiembrie 2015, iar până în anul 2018 va mai primi peste 20.

Wizz Air a comandat de la Airbus 110 aeronave A321 NEO cu tehnologie nouă, prevăzute cu sisteme și motoare avansate, care vor reduce și mai mult costurile deja optimizate ale companiei Wizz Air, precum și amprenta de carbon. Toate aeronavele noi sunt prevăzute cu dispozitive Sharklet pe extremitățile aripilor.

Wizz Air a fost numită cea mai valoroasă linie aeriană a anului 2016 (2016 Value Airline of the Year) de Air Transport World, o revistă de specialitate lider în domeniu.

Iulian Badea

wizzair

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.