Mititelu, lovitură de grație în procesul dezafilierii U Craiova

0

Universitatea Craiova a fost dezafiliată de la FRF pe 20 iulie 2011. De atunci, Adrian Mititelu a deschis mai multe, considerând dezafilierea ca fiind ilegală.

Dosarul s-a împărţit în două procese, unul „Universitatea Craiova versus Mircea Sandu și Mitică Dragomir”, iar al doilea, „Universitatea Craiova versus Comitetul Executiv”. Acest ultim proces a ajuns, joi, la ultimul termen.

Adrian Mititelu, care la penultimul termen a fost dat afară cu forța din sală, n-a mai venit în instanță. Avocatul Mircea Moise, reprezentantul lui Adrian Mititelu, n-a mai putut depune niciun înscris, nicio dovadă în plus.

DNA a instrumentat cazul și a decis, atunci, să dea neînceperea urmăririi penale și să ceară achitarea tuturor membrilor C.Ex. Reprezentanta DNA a păstrat, joi, aceeași poziție.

Universitatea Craiova a atacat în instanță decizia neînceperii urmăririi penale, astfel că procesul a ajuns să fie judecat pe fond la Tribunal. Joi a fost termenul final al acestui proces, avocații și-au susținut cauzele, iar decizia a rămas în pronunțare pentru joia viitoare, pe 27 octombrie.

Adrian Mititelu a postat mai multe comentarii pe Facebook, unde acuză o conspirație la adresa sa.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.