150 de filme, la Festivalul de Film Comedy

Festivalul Internațional de Film Comedy, care aduce anual, la Cluj, zeci de filme și spectacole de comedie, fiind cel mai mare eveniment de acest gen din Europa, începe vineri.

Gala de deschidere va avea loc, de la ora 19,00, la cinematograful ‘Florin Piersic’, când va fi proiectată pelicula neozeelandeză ‘Hunt for the Wilderpeople’, care a câștigat opt premii la festivaluri internaționale, informează Agerpres.

La ediția din acest an vor fi prezentate circa 150 de filme, unele produse în țări precum Maroc, Paraguay, Uruguay sau Coreea de Nord.

„Sunt filme ale căror subiecte, deși le știm, le tratează complet altfel, pentru că există o diferență clară la nivel social-cultural între noi și toate celelalte țări”, a declarat selecționerul filmelor din festival, Bogdan Beșliu.

În competiția pentru cel mai bun film sunt opt proiecții, din tot atâtea țări, respectiv Arabia Saudită, Italia, Germania, Filipine, Spania, Israel, Brazilia și Franța.

Festivalul se va desfășura în mai multe locații din Cluj-Napoca, respectiv Cinema Florin Piersic, Cinema Victoria, Cinema City Iuliu Mall, Cinema Dacia și Teatrul Național Cluj-Napoca.

Comedia românească este și ea reprezentată în festival, cu premierele unor piese de teatru semnate de Radu Iacoban și Bogdan Sărătean, precum și cu filmele Sieranevada (regia Cristi Puiu), Inimi cicatrizate (regia Radu Jude) și Afacerea Est (regia Igor Cobileanski).

Comedy Cluj își propune, printre altele, ca și la această ediție să consolideze legătura dintre teatru și film. De asemenea, în cadrul festivalului, actorul Răzvan Vasilescu va primi Premiul de Excelență al Comedy Cluj 2016.

Comedy Cluj se va încheia în data de 30 octombrie.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.