O nouă metodă de fraudă pe piața auto

Cumpărătorii de maşini second hand trebuie să fie foarte vigilenţi deoarece Registrul Auto Român şi Poliţia au depistat o metodă nouă de fraudă în piaţa auto: comercializarea unor maşini înmatriculate cu acte false, autovehiculele provenind din servicii de rent-a-car. RAR avertizează clienţii să ceară instituţiei, totuşi, Certificatul de Autenticitate, chiar dacă el nu mai este obligatoriu pentru maşinile deja înmatriculate în România.

„(…) am facut cautarea in bazele de date cu vehicule furate si pentru vehiculele deja inmatriculate in Romania. Surprizele au fost mari, numarul de vehicule (furate – n.r.) astfel gasite s-a dublat. (…) Gruparile infractionale s-au reorientat. Lucreaza acum pe zona de fraude rent-a-car. Ce inseamna asta? Inseamna ca se inchiriaza vehicule pentru o perioada mai lunga. In interiorul acestei perioade vehiculele se inmatriculeaza in Romania, chiar isi schimba detinatorii o data sau de doua ori, dupa care vehiculul apare declarat ca fiind furat”, a explicat Cristi Bucur, director tehnic in cadrul RAR, potrivit hotnews.ro.

Practic, din iulie 2016, a fost eliminat din lista cu documente necesare inmatricularii documentul numit Certificat de Autenticitate. Asta doar pentru masinile deja inmatriculate in Romania. Pentru toate celelalte este nevoie in continuare de acest filtru.

Din spusele oficialului RAR, institutia pe care o reprezinta „s-a trezit” cu o Ordonanta de Guvern pe care au fost obligati sa o aplice. Desi masura este binevenita in teorie, ea expune la riscuri suplimentare cumparatorii de masini la mana a doua inmatriculate in Romania.

„Din iulie acest an aceasta activitate (Certificatul de Autenticitate – n.r.) nu mai este obligatorie la transcrierea dreptului de proprietate pentru autovehiculele inmatriculate in Romania – asa s-a dispus, printr-o ordonanta a Guvernului – ceea ce insemna ca nu putem decat sa recomandam viitorilor cumparatori sa solicite totusi aceasta activitate, in masura in care considera ca a-ti achizitiona un vehicul nu este acelasi lucru cu a-ti achizitiona o carte sau un sacou”, a declarat Bucur.

El a explicat ca acest document, Certificatul de Autenticitate, a fost introdus in anul 2000 pentru a combate transplantul de identitate de la o masina la alta, iar fenomenul a fost eradicat.

In lipsa acestui certificat, exista riscul de a cumpara nu doar o masina furata si si una cu identitatea furata. Nimeni nu garanteaza ca o practica eradicata in peste 10 ani nu poate reveni in randul samsarilor.

„Certificarea autenticitatii vehiculelor rutiere este contibutia noastra la lupta impotriva traficului ilicit de vehicule. A demarat in anul 2000, ca urmare a unui mod de operare in acea perioada, si anume achizitionarea de epave, furtul unor vehicule similare si transplantarea identitatii de la un vehicul la celalalt. Consideram ca am eradicat acest fenomen, undeva in 2010-2011″, a explicat Cristi Bucur.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.