Festivalul Filmului Francez, în București și șase orașe
Festivalul Filmului Francez are loc între 3 și 11 noiembrie la București, dar și în alte șase orașe ale țării, tema principală a evenimentului de anul acesta fiind muzica, informează un comunicat al organizatorilor transmis Agerpres.
Organizat de Ambasada Franței și Institutul Francez, festivalul este format din patru secțiuni distincte: Competiția tinerilor regizori francezi, Săptămâna „Cahiers du Cinéma”, dedicată celebrei reviste, Panorama filmelor franceze care au întâmpinat un succes din partea criticilor și publicului, precum și Retrospectiva consacrată regizoarei Lucile Hadihalilović.
În cadrul Competiției, sunt prezentate șase filme de lungmetraj de debut, realizate de tineri regizori francezi. Publicul român are posibilitatea de a descoperi operele cinematografice inedite și de a vota în cadrul acestei selecții. Cel mai bun film va fi recompensat cu „Premiul publicului TV5Monde”, urmând să fie distribuit ulterior în cinematografele din România.
Inaugurată în 2013, Săptămâna Cahiers du Cinéma este realizată cu sprijinul revistei de critică de film și își propune o programare inedită, pe tema „Muzica și filmul francez”. Jumătate de secol de cinema francez va fi pusă în lumina reflectoarelor, prin proiecția a șase filme de antologie: „French Cancan” de Jean Renoir, „Les Parapluies de Cherbourg” de Jacques Demy, „Chronique d’Anna Magdalena Bach” de Daniele Huillet și Jean-Marie Straub, „Mélo” de Alain Resnais, „Golden Eighties” de Chantal Akerman și „Mods” de Serge Bozon.
Secțiunea Panorama este consacrată promovării și difuzării cinematografiei franceze contemporane, oferind publicului român oportunitatea de a descoperi sau de a redescoperi filme recente care au cunoscut un succes în rândul criticilor.