Premiu important pentru „Teatrul Țăndărică”

Spectacolul „Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele”, prezentat la Cluj de artiștii Teatrului „Țăndărică” din București, a primit Premiul pentru cel mai bun spectacol al celei de-a XV-a ediții a Festivalului Internațional al Teatrelor de Păpuși și Marionete „Puck”.

Evenimentul a reunit, timp de o săptămână, aproximativ 7.000 de spectatori, care au venit să vadă cele 32 de spectacole jucate la Cluj-Napoca de teatre din țară și din străinătate, din țări ca Danemarca, Slovenia, Ungaria, Rusia sau Moldova, dar și să viziteze expoziții și să audieze conferințe pe tema festivalului, informează Agerpres.

Piesa lui Matei Vișniec „Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele”, în regia lui Ioan Brancu, este prezentată ca fiind „un poem plin de tandrețe și candoare despre prietenie, solidaritate și speranță”.

„Mai precis, este povestea unui om de zăpadă care pornește într-o călătorie pentru a convinge soarele să își domolească razele care îl topesc. El își face mulți prieteni pe drum și ajunge să îi ceară astrului ceresc ajutor pentru ei. Căldura își face între timp efectul. Tot ce rămâne din omul de zăpadă este inima lui roșie care pulsează. Impresionat, soarele îi promite că îl va readuce la viață în iarna următoare și că îl va transforma în vis. Poate de aceea, în fiecare iarnă apare în curți, parcuri, pe străzi, mereu mai proaspăt pentru a ne înveseli”, se arată într-un comunicat transmis de organizatorii festivalului.

Premiul pentru scenografie i-a fost acordat Eugeniei Tărășescu Jianu, pentru spectacolul „Mica Sirenă” al Teatrului „Căluțul de Mare” din Constanța. De asemenea, premiul pentru muzică a fost primit de Alexandru Berehoi, tot pentru spectacolul „Mica Sirenă”.

Au mai fost acordate distincții pentru Interpretare colectivă (pentru personajul Ghionoaia din „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” al Teatrului „Merlin” din Timișoara) și Interpretare individuală (pentru personajul Mica Sirenă — Dana Manolache și Lucian Orbean în spectacolul „Prințesa mecanică”, Teatrul „Ciufulici”, Ploiești).

Premiul special al juriului a fost înmânat interpreților personajului Lupul din „Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele”, al Teatrului „Țăndărică”. Premiul special al juriului pentru coerență și păstrarea tradiției a fost acordat spectacolului „Copacul care se înalță la cer” al Trupei „Lilliput” din Oradea.

În cadrul galei de vineri seară, a mai fost acordat și Premiul special al juriului pentru atmosfera spectacolului „Muck cel Mic”, prezentat de Teatrul „Prichindel” din Alba Iulia.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.