Piața neagră a țigaretelor, creștere alarmantă

Piața neagră a țigaretelor a crescut în septembrie la 18,3%, de la 14,9% în luna iulie, reiese dintr-un studiu realizat de compania de cercetare Novel Research.

Potrivit studiului, acesta este cea mai mare creștere a comerțului ilegal cu țigarete din ultimii doi ani și se situează peste media ultimilor cinci ani (circa 15%).

Potrivit vicepreședintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Dorel Fronea, această majorare nedorită a pieței negre impune întărirea imediată a măsurilor operaționale, dar și relansarea unei abordări strategice coordonate.

„Din păcate, acesta este rezultatul la care s-a ajuns ca urmare a desființării Autorității Naționale a Vămilor, în august 2013. Este cunoscut că, în ultima lună de funcționare a ANV, iulie 2013, nivelul traficului ilicit cu țigarete era de 11,8%. Atunci aveam 15 scannere funcționale și aproximativ 100 de echipe mobile la nivel național, care au fost desființate. Actualmente, scannerele nu funcționează la capacitate normală, nu mai avem echipe mobile, iar numărul lucrătorilor vamali din vămile de frontieră este insuficient. Astăzi suntem în măsură să anunțăm că Strategia Națională de combatere a comerțului ilegal cu țigarete, inițiată de autoritatea vamală, se află în stadiul final al procesului de avizare interinstituțională și va fi lansată public spre consultare în cel mai scurt timp”, a declarat Fronea, coordonator al Autorității Vamale din România.

Acesta susține că autoritățile au luat măsuri de întărire a cooperării transfrontaliere, ca urmare a întâlnirilor cu conducătorii administrațiilor vamale din Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Bulgaria, Serbia și Germania, dar și cu conducerile OLAF și EUBAM.

„Regiunea nord-est continuă să fie cea mai afectată de comerțul ilegal cu țigarete, înregistrând o creștere semnificativă în septembrie față de iulie, de 7,2 p.p., până la 42,5%. Cea mai importantă majorare a pieței negre se înregistrează în regiunea de sud-est, și anume 8,3 p.p., până la 18,5%. Regiunile nord—vest, vest și sud-est continuă să dețină, de asemenea, cote importante (24,5%, 24,3% respectiv 24,1%). Din punct de vedere al provenienței, ponderea ‘cheap whites’ continuă să crească, situându-se în iulie la peste 60% din totalul pieței negre. Produsele provenite din Ucraina se află în creștere (plus 3,1 p.p.), iar cele din Moldova în scădere (-3,3 p.p.), în timp ce Serbia se menține la nivel relativ constant”, a declarat Marian Marcu, director Novel Research.

La rândul său, Ileana Dumitru, director Legal & External Affairs, BAT Romania, a precizat că majorarea cu peste trei puncte procentuale a contrabandei, de la 14,9% la 18,3% înseamnă o pierdere anualizată suplimentară de 130 de milioane de euro la bugetul de stat, în condițiile în care statul pierdea oricum 600 de milioane de euro în fiecare an.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.