Rusia poate ocupa statele baltice în mai puțin de 36 de ore

0

Rusia ar putea obţine controlul militar asupra statelor baltice în mai puţin de 36 de ore, potrivit unei comisii de experţi ai NATO, informează The Guardian, citată de Mediafax.

În cadrul unui raport, RAND Corporation, care efectuează cercetare şi analiză pentru forţele armate ale Statelor Unite, a comunicat că activitatea militară NATO din Estonia, Letonia şi Lituania este inegală cu cea a Rusiei şi „mai degrabă conduce spre un război devastator, decât să-l împiedice”. Dacă Rusia ar dori să ocupe statele baltice, alianţa vestică nu ar mai rămâne decât cu opţiunea de a recunoaşte pierderea unora dintre cei mai vulnerabili membri NATO.

Conform comisiei de experţi, au fost întreprinse o serie de simulări ale unui război ce luau în calcul un scenariu în care Rusia încerca să anexeze teritoriului rus capitala Estoniei sau Letoniei, ori ambele oraşe, în mod similar felului în care a procedat în cazul peninsulei Crimeea, în anul 2014, relatează Mediafax.

„Rezultatul acestor simulări a fost dezastruos pentru NATO”, potrivit raportului, fiecare act de simulare s-a încheiat cu mobilizarea forţele ruse la porţile capitalelor Tallin şi Riga, în mai puţin de 60 de ore.

Rusia întrece numeric batalioanele terestre NATO şi posedă mai mult armament decât forţele baltice de Apărare, în cadrul unora dintre simulări, capitalele Tallin şi Riga erau ocupate în mai puţin de 36 de ore de la începerea ostilităţilor.

„NATO nu poate proteja cu succes teritoriile celor mai expuşi membri ai alianţei”, a concluzionat raportul efectuat de RAND Corporation, informează Mediafax.

Alianţa Nord-Atlantică a aprobat în iulie planul de consolidare a prezenţei militare în Europa de Est, prin desfăşurarea a mii de militari în Polonia şi în ţările baltice. O structură multinaţională NATO ar urma să fie staţionată în România. În plus, Alianţa a preluat controlul asupra sistemului antirachetă, care include nave americane dotate cu sisteme antibalistice în largul Spaniei, un radar în Turcia şi elementele de interceptare din România. Rusia a avertizat în mai multe rânduri că este „extrem de preocupată” de instalarea sistemelor antibalistice NATO în România şi Polonia, afirmând că sunt interzise prin Tratatul privind Forţele nucleare intermediare (INF) şi avertizând că va lua măsuri pentru a se apăra.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.