Steaua se impune chinuit cu Foresta în Cupa României

0

STEAUA a câştigat cu 2-1 în deplasarea de la Foresta Suceava şi s-a calificat în optimile de finală ale Cupei României.

STEAUA-FORESTA SUCEAVA 1-2 (M. Matei – min. 18/Ov. Popescu – min. 9, Aganovic – min. 47). Campioana Astra se chinuie cu Nuova Mama Mia, CS Afumați dă afară Botoșaniul, Steaua câștigă cu emoții, acesta este rezumatul zilei de joi din Cupa României. Roş-albaştrii au câştigat cu 2-1 la Suceava, dar gazdele au ce să-i reproşeze arbitrului, acesta anulându-le eronat un gol marcat în minutul 23, la scorul de 1-1.

Totuşi, steliștii au controlat meciul și au acuzat neacordarea unui penalty în minutul 37, pentru un henț în careu la Alin Mutu. Steaua a avut o bară, prin Vlad Achim (85), iar Adnan Aganovic și Dennis Man au ratat apoi singuri cu portarul.

STEAUA: Niță – Ov.Popescu, Mitrea, Toșca, Dan Popescu – Aganovici, Muniru, Achim – Enache, Chitoșcă – Tudorie.

Este primul meci din istoria oraşului care se joacă la lumina reflectoarelor, gazdele închiriind o instalaţie mobilă de nocturnă, pentru aproximativ 50.000 euro, bani luaţi de la Consiliul Local.

„Va fi un meci greu cu Foresta, ţinând cont de condiţiile terenului, pentru că am înţeles că plouă şi nu este foarte bun. Va fi greu să pasăm dacă va ploua. Terenul va fi îmbibat de apă şi după 15 minute va fi o mocirlă. Va fi un meci de luptă în care echipele nu vor putea să construiască. Cine se va adapta mai bine la aceste condiţii va câştiga. Se poate întâmpla orice. Nu ar fi un dezastru dacă am pierde, dar eu nu mă gândesc aşa de departe”, a prefaţat Laurenţiu Reghecampf întâlnirea din această seară.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.