Sport — 29 octombrie 2016
FRF începe excluderile din Liga a II-a!

Comisia de Disciplină şi Etică a FRF a decis excluderea formaţiei Şoimii Pâncota din Liga II, constatând că echipa nu mai îndeplineşte condiţiile de participare în eşalonul secund.

Comisia de Disciplină a FRF a fost sesizată cu privire la faptul că Şoimii Pâncota nu mai are echipă de juniori U17 înscrisă în campionat, motiv suficient pentru excluderea seniorilor din campionat. Pentru că hotărârea a fost luată în timpul campionatului, toate rezultatele obţinute de Şoimii până acum vor fi anulate.

“În temeiul art. 33 al. 3 lit. a coroborat cu art. 38 al. 1 teza a 3-a şi al. 4 din ROAF, raportat la art. 79/12 din RD şi art. 86 al. 6.3 din RD, constată că ACS Şoimii Pâncota nu mai îndeplineşte condiţiile de participare în Campionatul Liga a 2-a ediţia 2016/2017, întrucât echipa de juniori U17 a fost exclusă din competiţie prin Hotărârea nr. 546/CD/2016.

Dispune excluderea echipei de seniori Şoimii Pâncota din Campionatul Liga a 2-a ediţia 2016/2017.

În temeiul art. 79 al. 14. 1 din RD, ACS Şoimii Pâncota este sancţionată cu retrogradarea în ultima categorie competiţională organizată de Asociaţia Judeţeană de Fotbal pe teritoriul căreia clubul îşi are sediul.

Ca urmare a excluderii grupării arădene din actuala ediţie de campionat a Ligii 2, conform regulamentului, deoarece excluderea a avut loc în timpul turului competiţiei, toate rezultatele partidelor disputate până în acest moment de către Şoimii Pâncota vor fi anulate”, se arată într-un comunicat al FRF.

Şoimii Pâncota nu reuşise să obţină decât un singur punct în 13 etape jucate şi avea un golaveraj halucinant, un gol marcat şi 90 primite.

Related Articles

Share

About Author

(0) Readers Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *