Oficialii OPEC, dezacord pe tema producției de țiței

0

Oficialii Organizației Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) nu au reușit să ajungă la un acord privind reducerea producției de țiței, după negocieri îndelungate pe durata weekend-ului, au declarat surse din cadrul OPEC, transmit Reuters și Wall Street Journal.

Negocierile au eșuat deoarece Iranul nu a fost de acord cu înghețarea producției de țiței, adaugă sursele. Reuniunea a scos în evidență divergențele dintre statele membre ale OPEC, în special dintre liderul de facto al cartelului, Arabia Saudită, și Iran.

Autoritățile de la Teheran vor să-și recâștige cota de piață înregistrată înainte de aplicarea sancțiunilor internaționale, și apoi să fie de acord cu o reducere a producției. Cele două state concurează pentru influență în Orientul Mijlociu, fiind implicate în conflictele din Siria și Yemen.

Comitetul experților se va întâlni din nou la Viena în 25 noiembrie, înaintea următoarei reuniuni a miniștrilor țărilor membre OPEC, programată în 30 noiembrie, „pentru a finaliza cotele individuale”, susțin sursele. Oficialii OPEC s-au întâlnit sâmbătă și cu producători de țiței din afara cartelului (Rusia, Kazahstan, Mexic, Oman, Azerbaidjan, Brazilia și Bolivia), pentru a discuta reducerea producției de țiței. De la mijlocul lui 2014, cotația barilului de petrol s-a înjumătățit din cauza supraproducției.

Într-o declarație comună a membrilor OPEC și a statelor din afara cartelului se arată că reuniunea de sâmbătă a reprezentat „o evoluție pozitivă” spre finalizarea unui acord global privind limitarea producției de țiței, în 30 noiembrie.

În septembrie, Organizația Statelor Exportatoare de Petrol a convenit, pentru prima dată în ultimii opt ani, să-și reducă producția de petrol cu 700.000 de barili pe zi (bpd), până la 32,5 — 33 milioane de barili pe zi. OPEC estimează că producția sa actuală se situează la 33,24 milioane bpd.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.