Iohannis, discuții la Cotroceni pe tema taxei radio-tv

0

Președintele Klaus Iohannis i-a primit, luni, la Palatul Cotroceni, pe președintele director-general al Societății Române de Televiziune (SRTv), Irina Radu, și pe președintele director-general al Societății Române de Radiodifuziune (SRR), Ovidiu Miculescu, cu care a discutat despre legea privind eliminarea unor taxe și tarife, printre care și a taxei radio-tv.

„În cadrul întrevederii, conducerile celor două instituţii au prezentat situaţia actuală în care se află Televiziunea şi Radioul publice. Discuţia a avut loc în contextul votului dat de plenul Parlamentului în data de 25 octombrie a.c. asupra Legii privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completare unor acte normative, lege care vizează şi eliminarea taxei radio-tv”, potrivit unui comunicat emis de Administraţia Prezidenţială.

Camera Deputaţilor a adoptat, în 25 octombrie, în unanimitate, în calitate de for decizional, proiectul de lege al PSD privind eliminarea unor taxe nefiscale, printre care şi cea Radio-TV.

Ovidiu Miculescu, Preşedintele Director General (PDG) al Serviciului Român de Radiodifuziune (SRR), a spus că eliminarea taxei Radio-TV împiedică Radio România să îşi îndeplinească misiunea publică.

Ingrid Deltenre, directorul general al Uniunii Europene de Radio şi Televiziune (EBU), îi cere preşedintelui României, Klaus Iohannis, să nu aprope eliminarea taxei Radio-TV, măsură despre care spune că ar putea distruge sistemul public de media din România, în detrimentul societăţii, democraţiei şi al cetăţenilor.

De asemenea, mai multe organizaţii media, printre care ActiveWatch, Centrul pentru Jurnalism Independent, Convenţia Organizaţiilor de Media, îi cer lui Klaus Iohannis să nu promulge legea prin care se elimină taxa Radio-TV şi să iniţieze o dezbatere publică naţională cu privire la serviciile publice de media, care, prin finanţarea direct de la bugetul de stat, vor fi ”politizate complet”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.