România, codașă la atragerea de investiții străine!

0

România stă mai prost decât țările vecine la atragerea de investiții străine, deși are nevoie de investiții masive pentru dezvoltare, a declarat, luni, Costin Borc, viceprim-ministru și ministru al Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, la un forum despre dezvoltarea teritorială.

„Dezvoltarea teritorială prin parcurile industriale este un subiect foarte important. Stăm mai prost decât vecinii noștri în ceea ce privește dezvoltarea parcurilor industriale, stăm mai prost decât vecinii noștri în atragerea de investiții străine. Este important să nu cădem în ținte false, acum, în campanie electorală. Este foarte ușor să lansăm niște lozinci care sună frumos, dar care, deși au undeva un sâmbure de adevăr, sunt periculoase. Haideți să stăm cu picioarele pe pământ, să spunem ce are nevoie România. Avem nevoie de investiții masive, pentru că, dacă vrem să ne dezvoltăm, este nevoie de contribuabili care să permită cetățenilor să trăiască mai bine, cu un transport mai bun, cu servicii mai bune, spații publice, cinematografe”, a spus Costin Borc, potrivit Agerpres.

În acest context, ministrul Economiei a admis că trebuie sprijinit capitalul autohton, însă acest lucru trebuie să se realizeze „în linia normelor Uniunii Europene”, România fiind stat membru.

„Am acceptat că suntem într-o piață unică internă. Dacă am acceptat asta, înseamnă, de exemplu, că o firmă franțuzească, austriacă, irlandeză este o firmă din piața internă. Nu este investiție străină, haideți să acceptăm acest lucru! Da, capitalul românesc este defavorizat, dar nu este defavorizat de reguli, ci de know-how, de accesul la finanțare, deci este bine să vedem cum să ajutăm start-up-urile noastre, cum să luăm firmele bune românești să le creștem pentru a deveni concurente cu firmele cu capital străin”, a explicat Borc.

El a atras atenția că una dintre principalele teme care ar trebui rezolvată este lipsa forței de muncă.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.