Noi membri ai Consiliului de Etică a Cercetării Ştiinţifice
Ministrul Educației, Mircea Dumitru, a aprobat miercuri, printr-un ordin, noua componență a Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI), organism consultativ al ministerului, cu atribuții în coordonarea și monitorizarea aplicării normelor de conduită morală și profesională în activitățile de cercetare-dezvoltare la nivel național.
Din noul Consiliu Național de Etică fac parte 19 cercetători și cadre didactice de la institute de cercetare și universități din țară și din străinătate, numiți pe un mandat de 4 ani, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Educaţiei, relatează Romaniatv.net.
Președinte al CNECSDTI este prof. univ. dr. Dacian Cosmin Dragoș de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, iar vicepreședinți — dr. Mihai-Octavian Dima (Institutul Național de Fizică Nucleară „Horia Hulubei”) și dr. Alexandru Popa (Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe).
„Componența CNECSDTI a fost stabilită, pentru prima dată, în urma unui amplu proces de selecție, derulat între 22 iulie și 23 septembrie 2016, în coordonarea Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică și Inovare, care asigură secretariatul CNECSDTI. În această perioadă, 115 reprezentanți ai comunității științifice și-au depus candidatura pe platforma brainmap.ro pentru calitatea de membru în Comitetul de selecție a membrilor, dar și pentru cea de membru CNECSDTI. Pe parcursul acestui proces s-au derulat două consultări publice: în perioada 18 — 22 august pentru propunerile privind componența Comitetului de selecție și în perioada 19 — 23 septembrie pentru propunerile de membri ai CNECSDTI”, se menționează în comunicatul citat.
Potrivit reprezentanților MENCȘ, criteriile de selecție s-au axat atât pe o conduită profesională și morală ireproșabilă, dublată de responsabilitate, echilibru, capacitate de analiză obiectivă și reziliență la presiuni exterioare, dar, mai ales, pe experiența proprie în activitatea de cercetare, la nivel înalt, recunoscută în țară și străinătate.
„Mecanismul de selecție, indiferent de poziția vizată, a exclus candidaturile demnitarilor și ale membrilor structurilor de conducere ale partidelor politice, precum și candidaturile conducătorilor organizațiilor de cercetare-dezvoltare”, se mai arată în comunicat.
MENCȘ anunță că va face public curând Regulamentul de organizare și funcționare al CNECSDTI, aflat în prezent în curs de avizare.