România, liderul creșterii economice în Europa

România va înregistra în 2016 o creștere de 4,8%, cel mai ridicat nivel din întreaga Europă, se arată în noile prognoze publicate joi de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), care și-a îmbunătățit cu 0,8% estimările privind avansul economiei românești în acest an comparativ cu estimările publicate în luna mai, informează Reuters.

În 2017, ritmul de creștere înregistrat de economia românească se va reduce până la 3,7%, dar România va continua să înregistreze cel mai ridicat ritm de creștere din Europa, potrivit BERD, care și-a îmbunătățit și în acest caz cu 0,2% estimările comparativ cu luna mai, informează Agerpres.

Cu toate acestea, BERD a avertizat că țările din zona sa de operațiuni ar putea suferi o lovitură serioasă dacă ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană se va derula într-un mod „hard” și va alimenta o reacție împotriva reformelor destinate economiei de piață.

„Scenariul mediu cu privire la efectul Brexit nu va fi unul catastrofal. Dar cu cât mai dur va fi Brexitul, cu atât mai negativ va fi scenariul. Ne putem imagina un impact mai dur care ar merge de la un punct procentual spre câte puncte procentuale. Nu vreau să vă alarmez dar avem unele scenarii cu adevărat înfricoșătoare”, a declarat economistul șef al BERD, Sergei Guriev.

Cele mai mari pagube s-ar produce dacă Brexitul ar alimenta acțiuni împotriva UE în alt părți, ceea ce ar duce la contracararea politicilor de dezvoltare spre economia de piață. Chiar și un simplu „hard” Brexit, în care schimburile comerciale vor fi semnificativ afectate iar o serie de țări importante din aria de operațiuni a BERD ar fi afectate de o reducere a granturilor acordate de UE, ar fi suficient de dureros.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.