Dragnea, avalanșă de promisiuni în domeniul Sănătății

Share:

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a prezentat vineri obiectivele din domeniul sănătății cuprinse în programul de guvernare al social-democraților, principala temă fiind „pacientul – prima prioritate a oricărei reforme”.

„Bugetul pentru sănătate va fi construit în funcție de nevoile sistemului, ale pacientului, astfel încât niciun bolnav să nu se simtă părăsit și să știe că pentru el există soluții. Tot sistemul de sănătate trebuie să fie în slujba pacientului. (…) Trebuie să să simtă sprijinit și ajutat, nu împiedicat de birocrația sau de lipsurile din acest sistem”, a declarat Liviu Dragnea, într-o conferință de presă în care a prezentat capitolul dedicat domeniului sănătății din programul de guvernare „Îndrăznește să crezi în România”, potrivit Agerpres.

În ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii medicale, PSD intenționează construirea, până în 2020, a spitalului republican ‘Carol Davila’, cu peste 2.500 de paturi și o suprafață de 60 — 80 de hectare cu finanțare prin decontare a 750 de euro pe zi pe pat utilizat, pe modelul clinicii vieneze AKH.

Investițiile la acest capitol sunt estimate, pentru următorii patru ani, la 5 miliarde de euro, din care 3,5 milioane euro prin fondul suveran de dezvoltare și investiții, 300 milioane de euro din fonduri europene (programul operațional) și 800 milioane de euro de la bugetul de stat.

„Pe lângă acest complex gigant discutăm de 8 spitale regionale noi care să fie similare cu acest complex, pe o dimensiune mai mică — în jur de 1000 de paturi. (…) Vor fi reabilitate și modernizate restul de spitale județene, care nu au fost reabilitate, de asemenea 100 de ambulatorii de specialitate și 250 de unități de primire-urgențe”, a adăugat liderul PSD.

PSD mai are în vedere înnoirea parcului de ambulanțe existent și să fie cel puțin o ambulanță pentru fiecare comună.

Un alt obiectiv al social-democraților îl reprezintă actualizarea frecventă a listei medicamentelor compensate, prima fiind prevăzută la 1 martie 2017, alături de accesul mai rapid al pacienților la noile medicamente de pe piață.

În program se mai menționează introducerea contractelor pentru programele naționale de tip cost-volum-rezultat, iar plata va fi în funcție de rezultatele terapeutice. „Vor acea acces toți pacienții la acest program”, a spus Liviu Dragnea.

Un alt obiectiv se referă la debirocratizarea accesului la tratament, precum și la introducerea de noi programe, între acestea fiind depistarea bolilor cardio-vasculare cu risc major. PSD mai dorește screening gratuit pentru depistarea precoce a bolilor netransmisibile cu impact public ridicat, a malformațiilor congenitale și a bolilor infecțioase transmisibile (inclusiv cele cu transmitere sexuală), precum și programe profilactice pentru copii în care sunt incluse consultații medicale preventive pentru depistarea unor boli precum diabetul.

De asemenea, PSD intenționează revizuirea sistemului de salarizare a medicilor. PSD are în vedere ca, de la 1 ianuarie 2018, un medic rezident să aibă un salariu brut de 1.200 de euro, un medic specialist gradul V clinic — 2.650 de euro, un medic primar gradul V clinic — 3.377 euro, iar un medic primar gradul V ATI-urgență — 3.600 euro. În aceste sume nefiind cuprinse celelalte venituri care provin din gărzi, tichete de masă și vacanță sau sporuri, iar impozitul pe venit să fie 0%.

În programul pe sănătate susținut de social-democrați, se mai are în vedere ca, tot de la 1 ianuarie 2018, asistenții medicali să aibă parte de o creștere de salarială de sută la sută, asistenții și infirmierii un salariu lunar de 2.150 lei, iar angajații cu studii superioare — 2.250 lei.

Până în 2020, PSD dorește ca bugetul pentru sănătate să reprezinte 6,4% din PIB.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.