Investiție uriașă în reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă

0

România a investit deja peste 1 miliard de euro în infrastructura și necesarul tehnologic dedicat Reactoarelor 3 și 4 de la CNE Cernavodă și fără ca acest proiect să fie pus în practică cheltuielile deja efectuate vor deveni pierderi certe pentru bugetul de stat, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Energiei, remis, vineri, Agerpres, în replică la un comunicat al Fondului Proprietatea pe acest subiect.

„Având în vedere apariția în spațiul public a unor speculații legate de proiectul construirii a două noi reactoare la CNE Cernavodă, Ministerul Energiei dorește să facă unele precizări legate de necesitatea înnoirii parcului de producere a energiei electrice și termice a sectorului energetic din România, în vederea îndeplinirii obiectivelor de securitate energetică și protecție a mediului, în linie cu angajamentele stabilite la nivel global în domeniul schimbărilor climatice. Considerăm că înlocuirea capacităților de producere a energiei învechite și care ies din uz în jurul anului 2025 trebuie să reprezinte o prioritate absolută pentru strategia de securitate energetică a României, iar discuțiile de nivel tabloidal care se pot isca în jurul acestui subiect nu ajută cu nimic la informarea corectă și profesionistă a publicului, ci doar afectează un proiect strategic național”, se arată în document.

Potrivit Ministerului Energiei, proiectul unităților 3 și 4 de la CNE Cernavodă răspunde cerințelor sistemului electroenergetic național în tranziția României către o economie fără emisii de carbon și contribuie decisiv la securitatea energetică a României și la menținerea stabilității prețului electricității la un nivel suportabil pentru consumatori.

„România a exploatat în condiții de maximă siguranță și de eficiență tehnologică reactoarele nucleare existente, aspect confirmat de evaluările internaționale de specialitate. România are încă, în acest moment, o bază tehnologică și un capital uman pregătit la cele mai înalte standarde în domeniul nuclear, ceea ce ne conferă un avantaj competitiv cert. Tehnologia nucleară reprezintă o opțiune viabilă și certă pentru a produce și în viitorul apropiat energie curată, fără emisii de gaze cu efect de seră, ceea ce va duce la protecția mai eficientă a mediului înconjurător și la reducerea pe termen lung a efectelor încălzirii globale. România a investit deja peste 1 miliard de euro în infrastructura și necesarul tehnologic dedicat reactoarele 3 și 4 de la CNE Cernavodă și fără ca acest proiect să fie pus în practică, cheltuielile deja efectuate vor deveni pierderi certe pentru bugetul de stat’, se arată în document.

Acesta precizează că proiectul nuclear are o contribuție directă la asigurarea securității, dar și a independenței energetice a României, fapt recunoscut și prin deciziile forurilor abilitate la nivel național.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.