Becali nu este îngrijorat de accidentarea lui Alibec

Gigi Becali a plătit deja 2 milioane de euro pentru transferul lui Denis Alibec, fotbalist care acum este indisponibil din cauza unei accidentări.

Denis Alibec (25 de ani) nu poate juca timp de o lună. Atacantul resimte dureri la genunchi, dar momentan a evitat operația şi speră să se refacă prin tratament.

Gigi Becali a anunţat că nu se pune problema ca Denis Alibec să nu ajungă la Steaua. În contractul pe care cele două cluburi, Steaua și Astra, l-au semnat este inserată și o clauză potrivit căreia transferul cade în cazul în care fotbalistul se accidentează grav în tricoul giurgiuvenilor.

„Avem o asemenea clauză în contract, dar la Alibec este vorba despre o chestiune minoră. Așa că nu se pune problema să activăm clauza. Putem opri transferul, dar nu o facem. Alibec va veni la Steaua!”, a spus Gigi Becali pentru Digi Sport.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.