Bursele asiatice își revin după declinul de miercuri

0

Bursele asiatice înregistrau joi creșteri semnificative iar dolarul american s-a întărit, o revenire remarcabilă după șocul provocat de victoria candidatului republican Donald Trump la alegerile prezidențiale din SUA, transmite Reuters.

Analiștii mizează pe o continuare a acestei tendințe și în Europa, prognozând deschideri în creșteri pentru indicii bursieri din Londra, Frankfurt și Paris.

Pe piețele asiatice au fost înregistrate creșteri generale, în primul rând în cazul acțiunilor companiilor din sectorul financiar. Cea mai mare creștere a înregistrat-o indicele Bursei de la Tokyo, Nikkei 225, care a încheiat ședința de joi cu un salt de 6,72%, după ce miercuri a plonjat cu 5,36%.

„Ieri investitorii au dorit să evite riscul dar după ce au văzut că americanii sunt optimiști și au dus la creșterea bursei, nu au pierdut niciun moment pentru a-și inversa pozițiile. Unii investitori se gândesc chiar că nu ar fi trebuit să vândă în primul rând”, a declarat Takuya Takahashi, analist la Daiwa Securities în Tokyo.

Dolarul american și-a revenit și el odată cu creșterea randamentele pentru obligațiunile emise de Trezoreria SUA, urcând de la un minim de 101,19 yeni până la 105,96 yeni. În schimb, moneda euro a înregistrat o tendință contrară, coborând de la un maxim de 1,13 dolari după panica creată de anunțul victoriei lui Trump până la 1,09 dolari overnight, respectiv o deprecierea de aproape patru cenți.

De asemenea, în timp ce analiștii se așteptau la o cădere a burselor de pe Wall Street în cazul victoriei lui Donald Trump, investitorii au dat peste cap aceste prognoze. Indicele Dow Jones Industrial Average a crescut cu 1,4% în timp ce indicii S&P 500 și Nasdaq au crescut fiecare cu 1,11%. Volumul tranzacțiilor a fost cel mai ridicat după luna iunie, când Marea Britanie a votat în favoarea ieșirii din Uniunea Europeană.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.