No Man’s Land, din 12 noiembrie pe scena TNB!

Într-o lume măcinată de terorism și războaie, condusă de organizații globale și dependentă de mass-media, Teatrul Naţional din Bucureşti aduce în scenă, cu o redutabilă echipă de creatori, una din cele mai premiate poveşti ale cinematografului contemporan, No Man’s Land de Danis Tanović.

Regizor, scenarist, producător şi profesor, bosniacul Danis Tanović lansa, în 2001, pe ecranele lumii, un strigăt sfâşietor de durere şi însingurare, născut dintr-un război civil absurd şi nemilos, cel dintre Bosnia şi Herţegovina, între 1992-1993. Oameni care până mai ieri stăteau la aceeaşi masă, ca într-o adevărată familie, împărţind bucuriile, durerile şi sărbătorile împreună, au devenit inamici, antrenaţi într-o dispută etnică aprigă şi sângeroasă.

El însuşi martor al acestor episoade sfâşietoare, ca tânăr artist, cu studiile încă  neterminate,  Danis Tanović a imortalizat pe pelicula, împreună cu o echipă de documentarişti, imagini cutremurătoare. Peste câţiva ani,  debutul lui regizoral avea să pornească din craterul acestei experienţe fiebinţi. Şi avea să fie No Man’s Land ! Unul din cele mai premiate filme, cu 42 de recunoaşteri naţionale şi internaţionale, între care amintim, din perioada 2001 şi 2002: Cannes – Premiul pentru cel mai bun scenariu, Premiul Oscar pentru Cel mai bun film străin, Globul de Aur  pentru cel mai bun film străin şi Premiul César pentru cel mai bun film de debut.

Bazată pe o intrigă intelegentă şi o descriere realistă, pigmentată cu umor negru şi ironie, povestea lui Tanović  refuză să arate cu degetul vinovaţii conflictului din Balcani. Ca într-o joacă de-a şoarecele şi pisica între fraţi, extrem de dură însă, autorul le dă dreptate când unora, când celorlalţi.

Piesa pe care o veţi vedea pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti reprezintă o dramatizare a filmului No Man’s Land realizată de regizorul spectacolului, Alexander Morfov.

No Man’s Land  este o poveste de viaţă şi de moarte, o încleştare dureroasă între  sârbi şi bosniaci, asistaţi de forţe pacifiste, a căror reacţie, când  nu este inutilă, este oricum mult prea detaşată.

Veţi urmări scene deosebit de impresionante, în care viaţa unui om atârnă de un … fir. Mai exact, de sârma care pregăteşte bomba să explodeze. Tensiunile sunt maxime. Cruzimea nu mai cunoaşte limite, iar pornirile violente au scăpat de sub control şi fac ravagii.

Încrâncenarea momentului este redată prin confruntarea dintre doi bosniaci (Ciki şi Cera) şi un june recrut, sârb (Nino), toţi trei captivi într-o văgăună, undeva la graniţa dintre cele două armate. O bombă poate să explodeze în orice clipă, cu consecinţe imprevizibile.

Spectacolul nu este recomandat copiilor sub 16 ani.

Bazat pe un scenariu scris de un bosniac, cu un regizor bulgar și o distribuție românească, No Man’s Land de la TNB este nu numai o parabolă despre război, ci și despre deșertăciunea vieții și a naturii umane.

Primele reprezentaţii: 12 noiembrie (ora 20.00) şi 13 noiembrie  (ora 19.00). Premiera va avea loc în zilele de 16 şi 17 noiembrie, ora 19.00, la Sala Studio a Teatrului Naţional din Bucureşti. Sunteţi aşteptaţi în No Man’s Land!

NO MAN`S LAND

de Danis Tanović

Adaptare de Alexander Morfov după filmul No Man’s Land (Premiul Oscar pentru Cel mai bun film străin, 2001)

Traducerea: Andrei Marinescu  

Regia și ilustrația muzicală: ALEXANDER MORFOV

Decorul: Nikola Toromanov

Costumele: Andrada Chiriac

Lighting design: Chris Jaeger

Lupte: Attila Nemeș

Video design: Andrei Florea.

Distribuția

Cera – MIHAI CĂLIN

Ciki – RICHARD BOVNOCZKI

Nino – CIPRIAN NICULA

Rambo / Generalul Schwartz –  MARCELO S. COBZARIU

Sergentul Marchand – RAREȘ FLORIN STOICA

Căpitanul Dubois – MIHAI MUNTENIȚĂ

Pierre, soldat UNPROFOR – IONUȚ TOADER

Georges, soldat UNPROFOR – ANDREI ATABAY

Mile, ofițer sârb – DENIS HANGANU

Bosko, soldat sârb – VITALIE BICHIR

Celo, ofițer bosniac – EDUARD ADAM

Emir, soldat bosniac – MĂDĂLIN MANDIN

Mirza, soldat bosniac – ADRIAN IOSIF POP

Sergentul Müller, genist – GEORGE PIȘTEREANU

Jane Livingstone , reporter CNN – ALEXANDRA SĂLCEANU / AYLIN CADÎR

Martha – FULVIA FOLOSEA

Soldați / reporteri: NICOLAE DUMITRU, AUREL UNGUREANU, IONUȚ NICOLAE, SILVIU NEGULETE

 

 

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.