Românii nu vor primi vreun leu în „scandalul Volkswagen”
Autoritățile române nu au inițiat niciun demers pentru sprijinirea românilor care dețin autoturisme Volkswagen, în sensul despăgubirii acestora în urma prejudiciilor suferite după ce constructorul auto german a instalat în mod ilegal softuri care au permis manipularea testelor privind stabilirea standardelor de emisii, atrage atenția, vineri, într-un comunicat de presă, Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS), entitate care deja a dat statul român în judecată pe acest subiect.
„(…) în România, deși numărul de mașini dotate cu tehnici de manipulare a emisiilor depășește cifra de 50.000 de unități, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) nu a inițiat niciun demers în ceea ce privește sprijinirea consumatorilor români. FACIAS este singura care a acționat în instanță instituțiile statului pentru a le obliga să ia măsuri de sprijinire a consumatorilor români și de reparare a efectelor asupra mediului. Prin această acțiune, FACIAS a solicitat justiției să oblige instituțiile statului să ia măsuri pentru protecția consumatorilor și pentru protejarea mediului înconjurător”, precizează organizația, informează Agerpres.
Reprezentanții FACIAS susțin că, în România, încă nu a fost dat publicității raportul comisiei înființate în urmă cu un an, cu scopul de a investiga această problemă.
„De altfel, nu știm dacă acest raport a fost finalizat, deoarece în răspunsurile primite de FACIAS acest raport a fost ca și inexistent. În concluzie, deși nu este parte la contractele dintre proprietarii de vehicule și dealerii Volkswagen și ținând cont că au fost încălcate o serie de reglementări europene și naționale, statul prin instituțiile sale abilitate trebuie să vină în sprijinul clienților Volkswagen. Nu în ultimul rând, se pot solicita fonduri pentru a compensa emisiile în exces ale motoarelor diesel și pentru a stimula comercializarea autoturismelor ecologice, așa cum s-a întâmplat în SUA”, notează FACIAS.
Federația subliniază faptul că în mai multe țări se iau măsuri pentru combaterea prejudiciilor cauzate de grupul Volkswagen, scandalul emisiilor determinând controale asupra întregii industrii auto internaționale și inspecții guvernamentale la nivel mondial.
În acest sens, organizația precizează că, în Irlanda, proprietarii de mașini s-au constituit în grupuri și au demarat o serie de procese împotriva producătorului german, reclamând în special faptul că acesta nu a furnizat suficiente dovezi și informații proprietarilor.
De asemenea, Asociația belgiană de protecție a consumatorilor Test-Achats a deschis acțiuni colective împotriva grupului Volkswagen și a importatorului D’Ieteren Auto, cu scopul obținerii de compensații pentru prejudiciile aduse consumatorilor. Asociația a decis să susțină și cauzele individuale, ținând cont că în Belgia acțiunea colectivă este acceptată doar pentru vehiculele achiziționate după 1 septembrie 2014, data intrării în vigoare a legii privind acțiunile colective. În prezent, aproximativ 10.000 de consumatori belgieni au inițiat o acțiune colectivă prin intermediul Test-Achats, împotriva grupului Volkswagen.
În Franța, deși unele reclamații împotriva Volkswagen au fost respinse, sute de clienți s-au constituit parte civilă în procesele împotriva producătorului german, iar în Italia, Autoritatea pentru concurență a amendat grupul auto german cu 5 milioane de euro. Amenda a fost aplicată din cauza faptului că în reclame consumatorii au fost informați greșit cu privire la nivelul de poluare al vehiculelor diesel, informa, la vremea respectivă, agenția DPA, citată de AGERPRES.
La rândul său, Guvernul britanic a lansat un atac dur asupra Grupului Volkswagen pentru scandalul emisiilor trucate, atât pentru frauda inițială, cât și pentru eforturile ulterioare de a mușamaliza efectele acesteia, precizând că nu va tolera un astfel de tratament pentru consumatorii din Marea Britanie și că proprietarii de vehicule trebuie să fie recompensați pentru daunele create.