Blejnar rămâne în arest preventiv
Judecătorii de la Curtea de Apel Ploieşti au decis, luni, că fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, va rămâne în arest preventiv, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă pentru un contract de milione de lei din bani publici. Decizia este definitivă.
Tribunalul Prahova a decis, pe data de 8 noimebrie, arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului șef al ANAF Sorin Blejnar într-un dosar în care este acuzat de trafic de influență. Potrivit DNA, Blejnar este suspectat că a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituției publice pe care o conducea.
„Banii respectivi urmau să-i fie remiși inculpatului în schimbul exercitării influenței sale asupra unor subalterni, pentru ca aceștia să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obținute de firma omului de afaceri. În aceste circumstanțe, în perioada noiembrie 2011 — ianuarie 2012, inculpatul Blejnar Sorin și ceilalți funcționari implicați în acest demers au primit suma totală de 13.172.520 lei, prin intermediul unei firme controlate de aceștia cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive”, potrivit DNA